Știri pe scurt

Publicat de actualitati-arad in 31 May, 2017 | Parerea ta

Un bărbat care a furat o cremă antirid dintr-un supermarket din municipiul Arad a fost depistat de polițiști.

Biroul de presă al IPJ Arad a informat, miercuri, că polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică cercetează un bărbat, care a fost depistat în flagrant la furat. „Polițiștii cercetează un bărbat, de 61 de ani, care a fost depistat în flagrant în timp ce sustrăgea o cremă antirid, dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine din municipiu“, se precizează într-o informare a Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. Conform sursei citate, prejudiciul cauzat a fost recuperat, iar pe numele bărbatului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Incendiu la o fabrică de vopseluri

Un incendiu a izbucnit într-o fabrică de vopseluri aflată în conservare din localitatea Satu Nou, comuna Apateu. Incendiul a fost sesizat, marți, de un bărbat, care a alertat pompierii. „A fost alertată de urgenţă Garda de Intervenţie nr. 2 Chişineu Criş din cadrul Detaşamentului de Pompieri Ineu, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Apateu şi comandantul Detaşamentului Ineu. În momentul sosirii la faţa locului echipajul format din 5 subofiţeri şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă a constatat că incendiul se manifesta în interiorul fabricii, la depozitul acesteia cu degajări mari de fum toxic pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp. Subunitatea de intervenţie cunoştea faptul că în depozit se află recipiente şi substanţe folosite în procesul de producţie unele dintre ele conţinând ammoniac“, a informat ISU Arad. După aproximativ o oră de intervenţie s-a reuşit localizarea şi limitarea incendiului, fără ca acesta să se extindă la spaţiile de producţie şi utilaje, iar după aproximativ 3 ore incendiul a fost lichidat. Cauza probabilă a incendiului este o autoaprindere a materialelor uşor inflamabile din interiorul depozitului.

Depistați la pescuit cu unelte interzise

Un echipaj de jandarmi a depistat în albia râului Mureș două persoane care pescuiau cu unelte interzise deținerii și folosirii neautorizate, prin metoda greblare folosind  un băț de pescuit prevăzut cu mulinetă, cârlige tip triplă și  plumb. Cele două persoane au fost depistate pe malul drept al râului Mureș, în zona podului rutier, din cartierul Micălaca din municipiul  Arad.  La vederea forțelor de ordine, au încercat să arunce uneltele de pescuit in apa, dar au fost oprite. Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor, aceștia fiind bărbați cu vârste de 30, respectiv 38 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad. Având în vedere că „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare“ constituie infracțiune, jandarmii le-au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală. Uneltele găsite au fost ridicate în vederea confiscării.

Trimis în judecată de procurori

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Flavius Eugen Dobrin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 5 noiembrie 2016, în jurul orei 23.00, Flavius Eugen Dobrin a condus pe drumurile publice din Şimand, un autovehicul de tip ATV neînregistrat, marca Bashan, şi fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. De asemenea, în data de 17 aprilie, Flavius Eugen Dobrin a condus prin Șimand un moped neînregistrat, fără caracteristici de identificare (număr sau serie şasiu) şi fără a poseda permis de conducere pentru nici o  categorie de autovehicule. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre soluţionare.

Share Button

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare