Știri pe scurt

Publicat de actualitati-arad in 29 Mar, 2017 | Parerea ta

Polițiștii arădeni cercetează două persoane, care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Oamenii legii au depistat pe DC 98, pe în comuna Vinga, un tânăr de 18 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea permis de conducere. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere. Totodată, pe raza localității Cărand, polițiștii au depistat un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism, având numerele de înmatriculare atribuite unui alt autoturism. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și cu numere false.

Urmărit internațional, depistat de polițiști

Un tânăr din Arad, căutat de autorități, pentru comiterea de infracțiuni pe teritoriul Franței, a fost depistat de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a fost depistat pe raza municipiului Arad. Pe numele arădeanului, autoritățile franceze au emis, la data de 17 martie, un mandat european de arestare, pentru săvîrșirea de infracțiuni pe teritoriul Franței. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă.

Cetățeni din Bangladesh, judecați la Arad

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Uzzaman Elias, Rahman Md Saidur şi Uddin Mohammed Zia – cetăţeni din Bangladesh – pentru săvârşirea  infracţiunii de  trecere  ilegală a frontierei  de stat. Din  probatoriul administrat în cauză a rezultat că, inculpaţii Uzzaman Elias, Rahman Md Saidur şi Uddin Mohammed Zia, în noaptea de 24/25 februarie, au trecut  împreună, în mod ilegal, frontiera de stat a României în Ungaria, peste câmp. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Arad.

Minoră cercetată pentru furt

Polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad cercetează o minoră, pentru furt. Conform IPJ Arad, minora, în vârstă de 16 ani, din Arad, a fost depistată, în flagrant, în timp ce sustrăgea o pereche de pantofi sport, din incinta unui mall de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 126 de lei, a fost recuperat, iar pe numele minorei a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare