Știri pe scurt

Publicat de actualitati-arad in 05 Jan, 2017 | Parerea ta

Un bărbat care și-a bătut soția a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş.

Procurorii au informat că au dispus trimiterea în judecată a lui Petru Căciulă, cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 25 mai 2016, în jurul orei 19.00, bărbatul, în timp ce se afla la domiciliu, a lovit-o cu palmele şi cu pumnii în zona feţei pe soţia sa, provocându-i acesteia leziuni ce au necesitat 2-3 de zile de îngrijiri medicale. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Chişineu Criş.

A furat un portofel cu acte și bani

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Arad cercetează o femeie care este bănuită de furtul unui portofel, din incinta unei societăți comerciale de pe strada Constituției, din municipiu. Conform polițiștilor, femeia, în vârstă de 31 de ani, din județul Caraș Severin, profitând de neatenția victimei, a fost depistată în timp ce sustrăgea un portofel cu acte și 185 de lei, victim fiind o femeie în vârstă de 51 de ani. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, iar pe numele femeii din Caraș Severin au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Trimis în judecată de procurori

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  au dispus trimiterea în judecată a lui Gombos Karoly pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de  sub sechestru. Bărbatul, în calitate de custode al cantităţii de 23.750 kg de azotat de amoniu 33%, desemnat prin procesul verbal de sechestru nr. 4120/17.02.2016 şi procesul verbal de custodie nr. 4133/17.02.2016, în dosarul de executare al ANAF – Serviciul Fiscal Orăşenesc Chişineu Criş nr. CH 585, a sustras de sub sechestru întreaga cantitate de azotat de amoniu, în valoare de 29.925 lei. Bărbatul a folosit azotatul de amoniu pentru efectuarea de lucrări agricole în interesul unei societăţi comerciale. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei  Chişineu Criş.

A condus un autoturism neînmatriculat

Polițiștii de la Postul de Poliție Archiș au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism neînmatriculat. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost depistat pe DC 13, pe raza localității Groșeni, în timp ce conducea un autoturism care avea numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din data de 5 august 2016. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Share Button

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare