Știri pe scurt

Publicat de actualitati-arad in 16 Sep, 2016 | Parerea ta

news2Polițiștii rutieri au aplicat, în ultimele 24 de ore, amenzi în valoare de aproximativ 67.000 lei, în timpul unor acțiuni desfășurate, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului Arad, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Conform IPJ Arad, pentru neregulile constatate, poliţiştii au dat 144 sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 43 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 101 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

A condus sub influența alcoolului

Un bărbat care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului a fost depistat, joi, în trafic de polițiștii din orașul arădean. În urma unei acțiuni desfășurate pe linie de circulație rutieră, polițiștii au depistat în trafic, pe raza localității Nădlac, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat de polițiști pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

Minor cercetat pentru furt

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad au identificat un minor, care este bănuit de furtul unui telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că adolescentul, în vârstă de 16 ani, din Arad, în timp ce se afla pe strada Clopotului, profitând de neatenția persoanei vătămate, i-ar fi sustras telefonul mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 80 de lei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele minorului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Urmărit general depistat la Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român care figura în bazele de date ca fiind urmărit general, alertă introdusă de autorităţile române pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bogdan P., în vârstă de 21 de ani, din judeţul Caraş Severin, era pasager într-un autoturism care venea din Italia. În momentul efectuării verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani. Tânărul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Share Button

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare