Știri pe scurt

Publicat de actualitati-arad in 16 Dec, 2014 | Parerea ta

News2Un bărbat din localitatea arădeană Grăniceri a intrat într-un stâlp cu un autoturism neînmatriculat, pe care îl conducea fără a deține permis de conducere.

Bărbatul, care are 35 de ani, a fost depistat de poliţiştii de la Postul de Poliție Grăniceri. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, luni, în jurul orei 24.00 bărbatul a condus un autoturism Audi, cu numere de înmatriculare provizorii expirate, fără a poseda permis de conducere şi a intrat în coliziune cu un stâlp. După producerea evenimentului rutier, bărbatul a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de poliţişti. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

Prinşi furând din magazine

Poliţiştii arădeni cercetează două persoane care au fost prinse în flagrant în timp ce furau din magazine. Astfel, poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie cercetează un adolescent, în vârstă de 16 ani, din Arad, care a fost prins în flagrant în timp ce a sustras, dintr-un supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu, şase bucăţi caşcaval, în valoare de 137 lei. De asemenea, este cercetat și un alt adolescent, tot de 16 ani, care a sustras, dintr-un magazin situat în incinta unui complex comercial, jucării, în valoare de 160 lei. În ambele situaţii au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Paznic cercetat că a furat

Un bărbat, bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri şi elemente de la o staţie de sortare a nisipului aparţinând unei societăţi economice, este cercetat de poliţiştii de la Postul de Poliție Zădăreni. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 9/10 iulie, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din Zădăreni, paznic la societatea respectivă, ar fi sustras elemente de la o staţie de sortare a nisipului şi alte bunuri mobile aflate în proprietatea firmei, prejudiciul fiind de 15.120 lei. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Comerţ sancţionat de jandarmi

Jandarmii arădeni continuă şi în această perioadă activităţile de prevenire şi combatere a faptelor de comerţ ilicit. Într-o acţiune care a avut loc în Piaţa Obor din municipiul Arad au fost depistate patru persoane care ofereau spre vânzare aparate de ras, cutii cu parfum şi seturi cu ceasuri de mână, fără a avea documente de provenienţă a acestora. Alte patru persoane au fost identificate în zona intersecţiei Calea 6 Vânători cu şoseaua de centură a municipiului, în timp ce ofereau spre comercializare cutii cu table de şah şi obiecte de decoraţiuni interioare, fără a avea autorizaţie în acest sens. Jandarmii au luat măsura sancţionării contravenţionale a persoanelor identificate, valoarea totală a amenzilor fiind 1.500 lei. Bunurile oferite spre comercializare au fost confiscate, ele urmând să fie valorificate, banii proveniţi reprezentând venit la bugetul de stat.

Poliţiştii rutieri în acţiune

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 170 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei. Dintre acestea, 95 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

Share Button

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare