Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Polițiștii locali au amendat mai mulți șoferi care au intrat ilegal cu autovehicule de mare tonaj în municipiul Arad.

„Ca urmare a întreruperii activităților de fluidizare a traficului și asigurare a școlilor, Poliția Locală poate asigura efective suplimentare, la prima oră, pentru identificarea conducătorilor auto ce folosesc infrastructura rutieră a orașului la volanul unor TIR-uri și truck-ere de zeci de tone, fără a plăti autorizația de acces. În dimineața zilei de 8 iulie, 16 amenzi, de câte 1.000 de lei, au fost aplicate unor șoferi aflați în această ipostază contravențională. Autovehiculele respective au fost oprite și verificate în zonele Subcetate, Micălaca, Pădurii și Cocorilor. Controalele vor continua pe aceste străzi, precum și în alte zone din oraș unde pătrunderea neautorizată a traficului greu au fost semnalate de cetățeni. Scopul este de a conștientiza persoanele responsabile de achitarea autorizațiilor de acces că este mai avantajos să contribuie astfel la costurile reparării periodice a traseelor de penetrație a traficului greu în UAT Arad aprobate de Consiliul Local Municipal decât să achite amenzile repetate aplicate de polițiștii locali“, a informat Direcția Generală Poliția Locală Arad.

Incendii de vegetație uscată

Subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au intervenit, începând cu data de 1 iulie, pentru stingere unui număr de 17 incendii de vegetație uscată, resturi vegetale și deșeuri. Conform ISU Arad, serviciile voluntare pentru situații de urgență au intervenit în 10 situații, pentru stingerea unor astfel de incendii. Incendiile s-au manifestat pe suprafețe cuprinse între 20 mp și 5.000 mp, unele dintre ele cu posibilitatea de propagare la constructii sau culturile agricole. „Reamintim populației că este interzisă curătarea prin incendiere a vegetiei uscate, resturile vegetale sau miriștilor“, au transmis reprezentanții ISU Arad.

Migranți ascunși în automarfar

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat trei tineri din Afganistan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu grupaje metalice. Migranții au fost depistați când la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, grupaje metalice pe ruta Turcia – Germania. În timpul efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, trei cetăţeni străini. Polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, solicitanți de azil în România.

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier și din orașele din județ au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto și a celorlalți participanți la trafic a riscurilor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 80.000 de lei. Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, este mesajul transmis de polițiștii arădeni.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.