Știri pe scurt

Publicat de actualitati-arad in 26 Aug, 2013 | Parerea ta

News2Aproximativ 300 de poliţişti au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la mai multe  acţiuni organizate în municipiu şi pe raza judeţului Arad.

Poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, investigarea fraudelor şi poliţişti rutieri au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi depistarea, identificarea  şi tragerea la răspundere a celor care  încalcă legea sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În cadrul acestor acţiuni au fost verificate peste 600 de autovehicule, au fost legitimate aproximativ 700 de persoane. Poliţiştii au depistat 16 infracţiuni, dintre care 5 la regimul rutier. Au fost aplicate aproape 400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 115.000 lei, şi au fost confiscate mărfuri în valoare de 1.000 de lei.

În trafic cu mașină neînmatriculată

În cursul zilei de duminică, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe Mircea D., de 43 ani. Bărbatul a fost depistat de poliţişti pe DJ 792B, în localitatea Păuliş, în timp ce conducea un autoturism care avea numere de înmatriculare provizorii expirate din data de 24 august. Pe numele bărbatului au fost întocmite acte premergatoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

A condus fără odihnă

Poliţiştii Serviciului Rutier din Arad l-au depistat, duminică, pe Ionuţ D., de 30 ani, din Brăila, care conducea un TIR pe DN 7, prin localitatea Păuliş, și a fost înregistrat cu aparatul radar cu viteză peste limita legală. În urma verificărilor în ceea ce priveşte timpii de odihnă şi conducere, poliţiştii au constatat ca şoferul a circulat utilizând dispozitive ilegale (magnet) destinate manipulării aparatului tahograf, cu scopul de a nu fi indicat corect timpul de odihnă. Urmare a acestui fapt şi ţinând cont de riscul rutier pe care l-a creat în ceea ce priveşte accidentele rutiere provocate pe fondul oboselii în conducere, șoferul a fost amendat cu 2.000 lei, iar autotrenul a fost imobilizat.

Prinşi la furat de cartofi

Trei persoane care sustrăgeau cartofi din grădina unui localnic a fost prinse în flagrant de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pecica.  Erzsebet T., de 53 ani, Lăcrimioara T., de 26 ani, şi Dionisie R., de 53 ani, au fost depistaţi de poliţişti în timp ce sustrăgeau 26 kg de cartofi, dintr-o grădină care îi aparţine lui Petru B., situată în afara orașului Pecica. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, iar pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Alcoolemie de 1,30 mg/l

Poliţiştii din Semlac l-au depistat pe Ioan G., de 50 ani, în timp ce conducea un autoturism VW Touareg, pe raza acestei localități. La testarea cu aparatul etilotest a rezulat o îmbibaţie alcoolică de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o alcoolemie peste limita legală.

Congolez cu document fals

Poliţiştii de frontieră de la Curtici  au depistat un cetăţean congolez, care a  încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de un permis de rezidenţă spaniol falsificat.Congolezul era pasager într-un tren IC, care circula pe relaţia Bucureşti – Viena și s-a legitimat cu un paşaport Congo şi un permis de rezidenţă emis de autorităţile spaniole. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de rezidenţă. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că documentul prezentat la control (permisul de rezidenţă) este fals total. Congolezul are 30 de  ani și a declarat că a plătit pentru documentul respectiv 250 de euro. Bărbatul a mai declarat că dorea, cu ajutorul acestui document, să ajungă ilegal în Austria.

Share Button

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare