Ziarul electronic al arădenilor

Sărbătoarea Trandafirului la cel mai mare rozariu din țară (GALERIE FOTO&VIDEO)

La cel mai mare rozariu din ţară, situat la 15 kilometri de municipiul Arad, şi care cuprinde peste 2.000 de soiuri de trandafiri, a fost organizată, sâmbătă, cea de a IV-a ediţie a „Sărbătorii Trandafirului“, eveniment la care au fost prezenţi numeroşi invitaţi, dar şi persoane care au vrut să admire sau să afle informaţii despre trandafiri.

Rozariul se întinde pe o suprafaţă de trei hectare şi face parte din Parcul dendrofloricol „Eutopia Gardens“, înfiinţat în urmă cu nouă ani.

Parcul este situat în apropierea localităţii Mândruloc și se întinde pe aproximativ 20 de hectare. În traducere din limba greacă, „Eutopia“ înseamnă „loc frumos“, iar motivaţia alegerii acestui nume a fost determinată de amplasamentul rozariului pe un teren de lângă localitatea Mândruloc.

„Sărbătoarea Trandafirului“ este organizată la începutul lunii iunie, deoarece în această perioadă trandafirii sunt în plină perioadă înflorire.

„În fiecare an, în prima sâmbătă a lunii iunie, organizăm Sărbătoarea Trandafirului, iar astăzi este cea de a patra ediţie. Cred că am reuşit să adăugăm câte un plus în fiecare an. Trandafirii cresc şi în fiecare an arată mai frumos. Sunt peste 2.000 de soiuri. În primăvară am reuşit să mai aducem 200 de soiuri. La ora actual, este cea mai mare colecţie din România”, a spus Mihaela Buzatu, preşedintele Fundaţiei „Eutopia Gardens“.

La rozariul de lângă Arad există şi soiuri franţuzeşti, singurele din lume care au mai multe culori pe aceeaşi petală.

„Am încercat să aducem soiuri valoroase. Scopul amenajării acestui rozariu este de a furniza servicii şi informaţii, material dendro – floricol, mărfuri specifice amenajărilor şi întreţinerii spaţiilor ambientale exterioare. Sunt zone de trandafiri arbuşti, englezeşti, botanici, iar cine parcurge zona de trandafiri botanici se poate plimba prin diferite secţiuni şi poate vedea evoluţia trandafirilor“, a mai spus Mihaela Buzatu.

Pentru viitor, Mihaela Buzatu a spus că îşi doreşte ca în parc să fie peste 3.000 de soiuri de trandafiri, în special soiuri performante, care înfloresc frumos, care nu au nevoie de tratamente speciale, care sunt foarte rezistente şi care merită să fie cultivate în grădini.

„Vreau să facem o selecţie, să înlocuim soiurile mai puţin performante cu cele care ne arată că au calităţi. Trandafirii sunt aduşi din Europa, pentru că europenii sunt mari creatori de soiuri, în special din Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Franţa. Anul acesta am adus trandafiri din Italia, de la un creator. Am organizat parcul în mai multe secţiuni, aşa încât cineva care este interesat de trandafiri de parc să îi vadă expuşi pe 1.000 de metri pătraţi. Cei care sunt interesaţi de flori tăiate se duc la parcela respectivă şi îşi aleg de acolo, cei care vor să adauge o grădină romantică se duc în zona cu trandafiri englezeşti, care este, de asemenea, amenajată pe 1.000 de metri pătraţi. Mai avem secţiunea de tradafiri acoperitori de sol, care, dintr-o tufă care costă 3,5, 10 euro, se formează un masiv de 3 – 5 metri lungime și doi metri lăţime. Toţi trandafirii rezistă minim 30 de ani”, a mai menționat Mihaela Buzatu, care a adăugat că a adus, din Austria, argilă expandată, care asigură umezeala în sol timp de două săptămâni.

În rozariul de lângă Mândruloc poate fi admirat şi cel mai valoros trandafir din lume, Eden Rose. Este un trandafir de talie mare, iar firma francezăMeilland care l-acreat la începutul anilor '80 îl clasificăurcător, dar majoritatea vânzătorilor îl prezintăca trandafir de parc. Florile acestuia sunt alb-crem, cu vârful petalelor roz, culoarea se păstrează excelent şi la soare puternic. Parfumul lor este slab. Floarea are dimensiuni foarte mari şise spunecăar avea aproape 100 de petale. Mihaela Buzatu susține că toţi trandafirii sunt fumoşi şi valoroşi. „La nivel mondial, cel mai valoros trandafir a fost ales Eden Rose. Dar, e greu să decizi care e cel mai valoros. Toți au calităţi teribile. Mie îmi plac cei cu florile duble. Altora le plac florile roşii. Toate sunt foarte fumoase”, a spus Mihela Buzatu.

Criza economică şi-a pus amprenta şi pe comerţul cu flori, astfel că, cei de la Parcul  dendrofloricol „Eutopia Gardens“ spun că vânzările au mers mai slab. „Nu ne-a mers foarte bine în ultimii doi ani, de când e criza. Oamenii cumpără mai puţine flori. De aceea mergem, mai încet. Dar, trandafirii au fost plantaţi şi ne bucurăm de ei”, a afirmat Mihaela Buzatu.

Unul dintre proiectele de viitor este amenajarea unei grădini de plante perene, care va fi plantată în primăvara anului viitor. „Grădina de plante perene am proiectat-o deja, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti. Planurile sunt făcute, au lucrat la ele patru profesori universitari. Se va întinde pe 2,5 hectare şi va fi ceva inedit. Am plantat partea lemnoasă, atât am putut să susţinem bugetar, deocamdată”, a spus Mihaela Buzatu.

Sărbătoarea Trandafirului organizată sâmbătă a mai cuprins recitaluri de poezie și muzică populară și instrumentală.

(text&foto&video: actualitati-arad.ro)

AICI FOTO DIN PARCUL DE LA MANDRULOC

 

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *