Spovedania preoților din Protopopiatul Ineu

Publicat de actualitati-arad in 12 Apr, 2016 | Parerea ta

12991806_1177985078901870_1882122313_oÎn ziua de marți, 12 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, potrivit unei tradiții locale, preoții din Protopopiatul Ineu sub coordonarea Prea Onoratului Pr. Adrian Zaha, Protopopul Ineului, și-au mărturisit păcatele primind și ei dezlegare prin Taina Spovedaniei.

În Biserica cu Hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a Parohiei Ineu, dis de dimineață, preoții din protopopiat au luat parte la Rugăciunile de Spovedanie, și-au curățat sufletele prin mărturisirea greșelilor, prin căință și prin hotărârea de a nu mai greși, spre a putea păși întăriți și luminați spre măritul Praznic al Învierii Domnului.

Ziua a decurs potrivit orânduielii Părintelui Protopop, astfel că unii preoți au spovedit, alții s-au mărturisit și invers, iar după Taina Spovedaniei, preoții au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită de Părintele Protopop înconjurat de un sobor de preoți.

Un alt sobor de preoți au asigurat cântarea la strană, unii au ajutat în Sfântul Altar, la momentul respectiv, toți împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, arătând prin aceasta că toți sunt frații întreolaltă și fii ai aceluiași Părinte Ceresc, că se împărtăsesc din Același Hristos, chiar dacă în duninici și sărbători slujesc la diferite altare în bisericile de pe întinsul protopopiatului.

La finalul slujbei Părintele Protopop Adrian Zaha, a mulțumit lui Dumnezeu pentru că ne-a adunat împreună în rugăciune, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop pentru binecuvântarea dată pentru această manifestare, arătând purtare de grijă față de curățenia sufletească a preoților din protopopiat, iar mai apoi Prea Onoratul a cerut iertare preoților dacă prin ceva i-a supărat, îndemnând la o viață curată în Hristos, adresând urări de bine preoților, familiilor și credincioșilor păstori de ei la Praznicul Învierii care ne stă în față.

Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru,

Parohia Moțiori

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare