Ziarul electronic al arădenilor

Spectacolul Companiei Aradi Kamaraszinhaz, premiat la Festivalul Internațional de Teatru Atelier

Éder Enikő și Borsos Pál au câștigat premiul pentru Cea Mai Bună Muzică la Festivalul Internațional de Teatru Atelier desfășurat la Baia-Mare cu spectacolul Tunderi (Zelda was not from here), o coproducție al teatrului maghiar arădean  Aradi Kamaraszinhaz, Teatrul Jokai din Bekescsaba (Ungaria) și Asociația MASZK din Szeged (Ungaria).

La cea de-a 23-a ediție a celui mai longeviv festival internațional de teatru din România, coproducțiile celor trei teatre (musicalul minimalist suprarealist Tündéri și monodrama Sex, drugs, gods & rock ’n’ roll) au fost singurele spectacole de limba maghiară, alături de companii din România, Bulgaria, Belgia, Ucraina și Franța.

Situaţia de la care porneşte piesa română contemporană a dramaturgului Theo Herghelegiu Zelda was not from here (tradusă în limba maghiară Tündéri) este echilibrul fragil între real şi dincolo de acesta pe care cei doi încearcă să o menţină, aflându-se într-un labirint fără ieşire, nevoiţi să recurgă unul la celălalt, o situaţie care oferă ‘visatul cu ochii deschişi’ ca soluţie pentru rezistarea într-o realitate hidoasă. Piesa a fost montată de către Tapasztó Ernő cu actorii Harsányi Attila, Tege Antal și Éder Enikő, muzica fiind compusă de Éder Enikő și Borsos Pál.

Regizorul Tapasztó Ernő a câştigat Premiul Pentru Cea Mai Bună Regie în 2013 la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio desfăşurat la Piteşti. La același festival spectacolul a fost nomilazat în trei categorii: cel mai bun spectacol (marele premiu), cel mai bun decor și cea mai bună regie.

Anul trecut la Festivalul Atelier Harsányi Attila a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun Actor  pentru interpreatrea rolului din monodrama Sex, drugs, gods & rock ’n’ roll.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Compania Aradi Kamaraszinhaz. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.