Ziarul electronic al arădenilor

Spectacole şi ateliere creative itinerante în cămine pentru vârstnici şi centre de plasament

Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad iniţiază, în luna martie, proiectul „Şcoala Populară de Arte – spectacole şi ateliere creative itinerante în cămine pentru vârstnici şi centre de plasament“.

În cadrul proiectului, pe tot parcursul anului 2018, elevii şi profesorii Şcolii Populare de Arte vor încânta sufletele celor vârstnici aflaţi în cămine şi copiilor din centre de plasamant, oferindu-le acestora mărţişoare create chiar de ei, momente artistice muzicale, precum şi spectacole de teatru.

Proiectul debutează în data de 24 februarie – Sărbatoarea Dragobetelui, la căminul pentru vârstnici de pe strada Bodrogului unde, începând cu ora 11.00, profesoara Elisaveta Rudei de la Şcoala Populară de Arte Arad, împreună cu grupurile „Lioara“ şi „Crişana“, vor încânta sufletele celor vârstnici cu recitaluri de canto popular, reamintindu-ne tuturor că Sărbatoarea Dragobetelui vesteşte apropierea primăverii.

„Acest proiect îşi propune să aducă o rază de bucurie şi de speranţă în sufletele vârstnicilor din căminele judeţene cât şi în inimile copiilor din centrele de plasament, pentru ca aceste suflete să nu se simtă abandonate. De asemenea, prin acest proiect sperăm ca tinerii din centrele de plasament să-şi descopere vocaţia şi, de ce nu, să urmeze într-un viitor apropiat cursuri ale Şcolii Populare de Arte, pentru a le fi astfel mai uşor sa se integreze în societate“ – a declarat Ionel Bulbuc, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Cultural Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *