Specializări de la UAV și UVVG, în lichidare

Publicat de actualitati-arad in 24 Jun, 2014 | Parerea ta

universitate_studentiPeste 30 de universităţi de stat şi private din țară, printre care și cele două din Arad, au cel puţin o specializare sau un program de studii care intră în lichidare din anul universitar 2014-2015 şi pentru care nu mai pot organiza examen de admitere, arată un document al Ministerului Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a lansat, marţi, în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern, privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 – 2015.

Potrivit proiectului, sunt 33 de universităţi, atât de stat, cât şi private, care au specializări sau programe în lichidare.

Astfel, cele 33 de universităţi nu mai pot organiza admitere din acest an pentru cele peste 120 de programe sau specializări care intră în lichidare, dar studenţii deja înscrişi în aceste programe îşi vor putea finaliza studiile.

Specializări/Programe de studii universitare care intră în lichidare

Universitatea „Aurel Vlaicu“ (UAV) din Arad:

Facultatea de Ştiinţe Economice – specializarea Informatică economică

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ (UVVG) din Arad:

Facultatea de Ştiinţe Economice – Contabilitate şi informatică de gestiune (ID)

Facultatea de Ştiinţe Economice – Marketing (ID)

Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei, Psihologie şi Educaţie fizică şi sport – Asistenţă socială (ID)

Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative – Limba şi literatura engleză, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative – Administraţie publică, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative – Jurnalism

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Informatică (ID)

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Informatică – Silvicultură (IFR), Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Ecologie şi protecţia mediului

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Ecologie şi protecţia mediului (la Satu Mare).

Vezi AICI lista cu cele 33 de universități

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare