Sondaj: Unul din cinci români practică un sport în mod regulat

Publicat de actualitati-arad in 30 Aug, 2016 | Parerea ta

Unul din cinci români practică un sport în mod regulat, iar aproape trei sferturi cred că pentru o familie obişnuită din România este deloc sau destul de puţin accesibil să îşi susţină din punct de vedere financiar copiii pentru practicarea unui sport la nivel de performanţă, arată un sondaj IRES.

Un sondaj realizat de IRES privind interesul şi atitudinea românilor faţă de sport şi faţă de Jocurile Olimpice de la Rio arată că unul din cinci români practică un sport în mod regulat, iar aproape trei sferturi cred că pentru o familie obişnuită din România este deloc sau destul de puţin accesibil să îşi susţină din punct de vedere financiar copiii pentru practicarea unui sport la nivel de performanţă.

Principalele surse de informare despre sport pe care le utilizează participanţii la sondaj sunt televiziunile – 87% (64% dintre respondenţi spunând că obişnuiesc să urmărească un canal de televiziune de sport) şi discuţiile cu prietenii sau cunoscuţii (63%).

Radioul şi internetul sunt utilizate în proporţii similare, de câte patru din zece respondenţi, în timp ce presa scrisă este utilizată în proporţie mai scăzută, de către aproximativ un sfert dintre intervievaţi (27%), iar, mai mult, doar 15% dintre persoanele intervievate spun că obişnuiesc să citească un ziar de sport.

De asemenea, trei sferturi dintre intervievaţi declară că au copii, 7% dintre ei spunând că aceştia practică un sport de performanţă în prezent, în timp ce alţi 15% spun că aceştia au practicat un sport de performanţă în trecut. 83% dintre părinţii care spun că au copii care nu practică sau nu au practicat un sport de performanţă declară că le-ar fi plăcut ca acest lucru să se fi întâmplat.

Doar 42% dintre intervievaţi sunt de părere că este accesibil pentru o familie obişnuită din România să îşi dea copilul la un sport de performanţă din perspectiva existenţei cluburilor/antrenorilor specializaţi, iar o proporţie semnificativ mai scăzută consideră că acest lucru ar fi accesibil din punct de vedere financiar pentru o familie obişnuită din România – 18%.

Fotbalul rămâne sportul preferat de cei mai mulţi dintre respondenţii participanţi la studiu. Gheorghe Hagi (32%), Nadia Comăneci (16%) şi Simona Halep (14%) sunt primii în topul sportivilor români admiraţi, în timp ce jucătorii de fotbal Lionel Messi (23%) şi Cristiano Ronaldo (20%) sunt primii în topul sportivilor străini admiraţi.

Mi mult de două treimi dintre respondenţi cred că starea actuală în care se află sportul românesc este mai proastă sau mult mai proastă decât în urmă cu 30 de ani.

Performanţele României la Rio au fost supra-estimate de respondenţi, aceştia anticipând că România se va clasa pe locul 8, în timp ce la finalul competiţiei ţara noastră s-a aflat pe locul 47.

Scrima (41%), canotajul (28%), gimnastica artistică (20%), tenisul de câmp (18%) şi handbalul sunt sporturile de la care românii au avut cele mai mari aşteptări cu privire la performanţa la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice.

Şase din 10 respondenţi consideră însă că sportivii români din loturile olimpice nu au condiţii adecvate de pregătire, fapt care justifică slabele performanţe.

În cazul lipsei performanţelor gimnaştilor români, situaţie care este cunoscută de două treimi dintre respondenţi, în timp ce 37% dintre cei chestionaţi cred că aceasta este determinată în primul rând de lipsa fondurilor sau a condiţiilor de care dispun sportivii pentru practicarea acestui sport, 23% indică dezinteresul statului pentru această disciplină sportivă, iar 9% cred că antrenorii sunt la originea acestei situaţii.

Sondajul a fost realizat în perioada 16-18 august, iar la acesta au participat 1.223 de persoane de 18 ani şi peste 18 ani.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare