Slujbe la praznicul Adormirea Maicii Domnului. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 13 Aug, 2013 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERACredincioşii ortodocşi şi catolici sunt aşteptaţi să participe la slujbele speciale care se vor oficia cu ocazia praznicului Adormirea Maicii Domnului la mănăstirile din Arad, Bodrog, dar şi la Basilica „Maica Harurilor” Maria Radna.

La Mănăstirea Hodoş-Bodrog sunt aşteptaţi să sosească pelerini din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Bihor, în timp ce la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Gai sunt aşteptaţi credincioşii din municipiu şi judeţ.

IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, va participa, conform tradiţiei, la „Drumul Crucii”, care va avea loc, miercuri, la Mănăstirea Hodoş- Bodrog şi la Sfânta Liturghie care va fi oficiată, joi, la Bodrog, cu ocazia hramului mănăstirii. De asemenea, IPS Timotei este aşteptat şi la mănăstirea din Gai, miercuri noaptea, la slujba Utreniei, însă prezenţa înaltului ierarh nu a fost confirmată încă.

La Basilica „Maica Harurilor” de la Radna sunt așteptați pelerini din judeţele Arad şi Timiş, dar şi credincioşi din Austria şi Ungaria , care vor participa la pelerinajul în cinstea Solemnităţii ridicării cu trupul şi cu sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria.

Programul slujbelor:

Mănăstirea Hodoş-Bodrog

Miercuri, 14 august

ora 09.00 – Ceasurile 3 si 6, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos

ora 10.00 – Sfânta Liturghie

ora 15.00 – Aghiasma mică

ora 16.00 – Vecernia cu Litie şi Utrenia

ora 19.30 – Procesiunea “Drumul Crucii”

ora 22.00 – Sfântul Maslu

ora 23.30 – Prohodul Maicii Domnului

Joi, 15 august

ora 02.00 – Sfânta Liturghie

ora 07.00 – Sfântul Maslu

ora 09.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului

ora 09.30 – Sfânta Liturghie Arhierească

Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din Gai

Miercuri, 14 august

ora 17.30 – Vercernia cu Litie

ora 19.30 – Taina Sfântului Maslu

ora 23.00 – Utrenia

ora 2.00 – Prohodul Maicii Domnului

Joi, 15 august

ora 3.00 – Ceasurile

ora 3.30 – Sfânta Liturghie de noapte

ora 7.00 – Sfinţirea Aghiasmei Mici

ora 8.30 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului

ora 9.30 – Sfânta Liturghie

ora 11.30 – Taina Sfântului Maslu

Basilica „Maica Harurilor“ Maria Radna

Miercuri, 14 august

ora 17.00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară

ora 18.00 – Sfântă Liturghie în limba croată

ora 19.00 – Sfântă Liturghie în limba română

ora 20.00 – Rozariu în 4 limbi şi devoţiune

Joi, 15 august

ora 7.00 – Sfântă Liturghie în limba croată

ora 9.00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară

ora 11.00 – Sfântă Liturghie Solemnă în limbile: română, maghiară, germană, oficiată de Msg. Martin Roos, episcop de Timişoara

ora 13.00 – Sfântă Liturghie în limba română

ora 13.00 – Calea Crucii în spatele mănăstirii

ora 14.00 – Sfântă Liturghie greco-catolică

ora 15.30 – Sfânta Liturghie în limba poloneză

ora 19.00 – Sfânta Liturghie în limba română.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare