Sirian ascuns sub bancheta unui tren internaţional, găsit de poliţiştii frontieră

Publicat de actualitati-arad in 22 Dec, 2017 | Parerea ta

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un bărbat din Siria care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascuns sub bancheta unui tren internaţional.

Ieri, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Budapesta, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns într-un compartiment, sub bancheta din interior, un bărbat.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este din Siria, se numeşte Nazim M. şi are 26 de ani. Tânărul a precizat că s-a urcat în tren la Bucureşti, cu intenţia de a ajunge în Germania şi a recurs la această metodă deoarece nu avea o viză valabilă. Nazim M. este solicitant de azil în ţara noastră.

În cauză poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Poliția de Frontieră. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare