Ziarul electronic al arădenilor

Sfințirea noii Secții de Pneumologie din Arad

Vineri, 29 decembrie 2017, a avut loc slujba de sfințire a noului sediu al Secției de Pneumologie (TBC) din cadrul Spitalului clinic județean de urgență Arad, de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului înconjurat de un sobor de preoți din cadrul Sectorului Social Filantropic și Misionar. Spitalul a fost ridicat din fondurile Consiliului județean Arad începând cu anul 2014.

După slujba de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de felicitare tuturor celor au contribuit la realizarea acestui nou edificiu spitalicesc: „dorim tuturor celor lucrează aici dar și celor bolnavi, multă sănătate, ca odată cu această inaugurare și cu Noul An să aveți cu toții răsplătire cerească și mulțumirea celor împlinite și aceasta spre slava lui Dumnezeu”.

Iustin Cionca – președintele Consiliului Județean prezent la eveniment, a adus mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru colaborarea și înțelegerea manifestată de Arhiepiscopia Aradului prin persoana Înaltpreasfinției Sale față de Consiliul Județean și instituțiile spitalicești din subordine și pentru sprijinul financiar de 20 000 euro acordat renovării Compartimentului de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean.

La evenimentul de inaugurare au fost prezenți reprezentanți ai mai multor instituții arădene: Consiliul Județean Arad, Primăria Arad, Conducerea Spitalului Județean, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Direcția de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate și reprezentanți ai presei.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *