Sfinţii Martiri Brâncoveni, sărbătoriţi de arădeni

Publicat de actualitati-arad in 16 Aug, 2016 | Parerea ta

DSC_0017 (2)Marţi, 16 august 2016, în ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, credincioșii din parohia Arad-Subcetate,  Protopopiatul Arad, și-au sărbătorit hramul bisericii cu bucuria de a-l avea ca oaspete pe Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi.

Chiriarhul arădean a fost întâmpinat de preotul paroh Radomir Stoica și de credincioșii prezenți cu sentimente de fiască dragoste.

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţiei Sale a fost pus sub titlul ,,Marginalii la un Sinaxar”, adică comentarii asupra unor momente semnificative din viaţa familiei brâncovenilor, ce pun în lumină nobleţea sufletului membrilor ei mai ales prin jertfelnicia pentru Biserică şi patrie.

Între acestea, cele consemnate de creaţiile literare, artistice şi muzicale, reprezentativă fiind, ca documentare, candela de la mormântul domnitorului din biserica Sfântul Gheorghe Nou din capitală, donată de doamna Maria Brâncoveanu, spre pomenire veşnică.

În numele tuturor celor prezenţi, părintele paroh a mulţumit Înaltului Ierarh pentru prezenţă.

***

Parohia ortodoxă română Sfinţii Martiri Brâncoveni din cartierul arădean Subcetate s-a înfiinţat în anul 2004, părintele Radomir Stoica, la vremea aceea duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, fiind numit preot paroh.

În primii ani s-a slujit Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe într-un paraclis improvizat, iar în primăvara anului 2010, prin osteneala enoriaşilor şi a altor credincioşi, s-a început construirea noului lăcaş de cult, o biserică de lemn, finalizată în acelaşi an şi sfinţită de hram, de către ÎPS Timotei.

Protos. Dr. Iustin Popovici

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare