Serviciu gratuit de transport, pentru persoanele cu handicap

Publicat de actualitati-arad in 10 Mar, 2017 | Parerea ta

Persoanele cu handicap din Arad vor beneficia, gratuit, de transport pe raza municipiului, cu un microbus special adaptat, prioritate având cei care fac deplasări în interes medical.

„Începând cu data de 15 martie 2017, Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară și Compania de Transport Public vin în sprijinul persoanelor cu handicap în scaun rulant și a însoțitorilor acestora cu un serviciu gratuit de transport cu un microbuz  special adaptat“, a informat Primăria Arad.

Transportul se va asigura pe bază de programare, pe raza municipiului Arad, în următorul interval orar:

Luni – vineri, între orele 5.30 – 23.30

Sâmbătă – duminică, între orele 8.00 – 16.00.

Informații și programări se pot obține la numărul de telefon 0257/275.537.

Programările se pot efectua în zilele lucrătoare, de luni până joi, între orele 8.00 – 17.00, și vineri, între orele 8.00 – 14.00,  cel mai târziu până la ora 11.00, pentru ziua următoare.

„Vor avea prioritate persoanele care au nevoie de deplasare în interes medical (la consultații, tratamente și investigații medicale)“, a mai informat Primăria Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare