Ziarul electronic al arădenilor

Sergiu Bîlcea: „Anul trecut au fost finalizate peste 40 de străzi în proiectul «100 de străzi pentru Arad»“

Administrația locală PNL a lansat anul trecut proiectul „100 de străzi pentru Arad“, un poiect ambițios de refacere a infrastructurii rutiere și a trotuarelor în toate cartierele orașului.

„Anul trecut au fost finalizate peste 40 de străzi, din mai multe cartiere și din zona centrală a Aradului. Printre acestea se numără strada Mihai Eminescu, Calea Timișorii sau 6 Vânători, toate intens circulate, trotuarele de pe Petru Rareș, în Grădiște și parcarea din Piața Obor. În total, au fost realizați 112.200 metri patrați de carosabil și accese și au fost reabilitată o suprafață de 25.500 metri patrati de trotuare.

Pot spune că s-a lucrat într-un ritm bun și sunt convins că vom continua la fel, pentru a ajunge anul viitor la peste 100 de străzi reabilitate. În estimările administrației locale, 59 de străzi vor intra în reabilitare anul acesta. Împreună cu proiectul de regenerare urbană, investițiile planificate vor rezolva o parte din problemele de trafic ale Aradului.

Din păcate, la fel ca și anul trecut, sprijinul Guvernului pentru Arad este modest. Cele 55 de străzi propuse spre finanțare prin PNDL anul trecut nu au fost acceptate de Guvern, în schimb Aradul pierde anul acesta 16 milioane de euro, prin decizia Guvernului și a parlamentarilor PSD, bani care vor afecta investițiile.

Este corect să îi informăm pe arădeni cu privire la aceste probleme, dar vom găsi soluții pentru dezvoltarea orașului, nu vom sta pe loc pentru că așa vrea PSD. În perioada următoare, vom continua dialogul cu arădenii în cartiere, pe marginea acestor lucrări.

Suntem convinși că inerentele probleme care vor apărea în realizarea investițiilor în drumuri și trotuare vor fi rezolvate prin dialogul între administrație, cetățeni și constructori. Lucrările de reabilitare a drumurilor și trotuarelor va începe în acest an când condițiile meteo o vor permite“, a spus Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale PNL Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.