Sentință. Casa de Cultură a Sindicatelor, în proprietatea municipiului

Publicat de actualitati-arad in 08 Nov, 2017 | Parerea ta

Municipiul Arad a câștigat în instanță dreptul de proprietate a Casei de Cultură a Sindicatelor, sentința fiind definitivă.

Primăria a informat că, prin decizia definitivă a Curții de Apel Timișoara numărul 181, emisă miercuri, 8 noiembrie 2017, „se recunoaște dreptul de proprietate al municipiului Arad asupra Casei de Cultură a Sindicatelor de la Pădurice“.

„Decizia pune capăt unui șir de acțiuni în instanță prin care Primăria a încercat să redobândească dreptul de a administra imobilul aflat astăzi într-o avansată stare de degradare“, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Arad.

Viceprimarul Călin Bibarț a spus că în această clădire urmează să funcționeze o sală de căsătorii, dar și o sală de spectacole.

„Având în vedere decizia instanței, așteptăm de la domnii de la Sindicate să elibereze cât mai curând imobilul, pentru a putea fi restituit, după o perioadă atât de îndelungată, arădenilor. Desigur, acesta trebuie reabilitat având în vedere lipsa lui de întreținere. Ne dorim ca în acel spațiu să funcționeze o casă de căsătorii, să avem o sală de spectacole modernă. Într-un cuvânt, dorim ca acest imobil să folosească arădenilor, nu să fie sursă de venituri pentru niște sindicaliști de prin București”, a declarat viceprimarul municipiului, Călin Bibarț.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a fost administrată de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR).

CITITI SI: Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad va fi modernizată

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare