Senatorul Ungureanu, înjurat în centrul Aradului

Publicat de actualitati-arad in 22 Aug, 2013 | Parerea ta

foto1UPDATE VIDEO Un bărbat a fost amendat, joi seara, după ce a încercat să pătrundă cu forța în sala festivă a Primăriei Arad și pentru că l-a înjurat pe senatorul Mihai Răzvan Ungureanu.

Jandarmii arădeni au fost sesizați, joi seara, că un bărbat a pătruns fără drept în Primărie. Un echipaj de jandarmi a ajuns la locul incidentului, unde a fost identificat un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Baia Mare.

Martorii spun că bărbatul a încercat să ajungă în sala festivă din Palatul Administrativ, unde se afla senatorul Mihai Răzvan Ungureanu.

Bărbatul a fost agresiv și s-a opus reținerii. Unul dintre cei care au văzut incidentul a spus că bărbatul ar fi lovit și un ofițer al Serviciului de Pază și Protecție, care îl însoțea pe senator.

Bărbatul din Baia Mare a fost amendat de jandarmi cu 1.200 de lei.

„Bărbatul a fost amendat pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare, dar și pentru pătrunderea într-o instituție publică fără respectarea normelor legale de acces“, a precizat Emilia Fînață, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

În timp ce jandarmii și polițiștii locali încercau să îl urce pe bărbatul din Baia Mare într-o mașină de intervenție a Poliției Locale, în zona Palatului Administrativ a apărut și cunoscutul protestatar, Nicolae Ieran. Acesta a adus mai multe injurii primarului Aradului, Gheorghe Falcă, dar și președintelui Traian Băsescu.

Jandarmii au reșit să-l îndepărteze pe Ieran din zonă, acesta nefiind amendat pentru incidentul creat.

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a participat, joi seara, la ședința festivă a Consiliului Local Municipal Arad, în cadrul căreia au fost decernate distincții unor arădeni, pentru merite deosebite.

text&foto&video: actualitati-arad.ro

foto 2

foto3

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare