Ziarul electronic al arădenilor

Comunicate de presa

Linia de tramvai de pe Pădurii, modernizată cu fonduri europene

Linia de tramvai de pe Pădurii, modernizată cu fonduri europene

Comunicate de presa
Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei ordinare de luni, 16 iulie, actualizarea studiului de fezabilitate privind optimizarea liniei cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact aferente tronsonului IV - strada Pădurii (între str. Abatorului și str. Condurașilor). Întocmit în  anul 2015, Studiul nu a mai fost conform cu Ghidul solicitantului -Condiții generale de accesare a fondurilor prin POR 2014-2020, astfel că a necesitat unele modificări şi completări pentru a putea fi eligibil. Depunerea acestui Studiu de fezabilitate este necesară pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin  Programul Operațional Regional 2014-2020 axa 4. „Proiectul în valoare de peste 4 milioane de euro va avea susţinerea financiară europeană. Sperăm ca la anul să avem procedura de licitaţie
Sergiu Bîlcea: „PSD a votat împotriva amenajării unui parc în Arad”

Sergiu Bîlcea: „PSD a votat împotriva amenajării unui parc în Arad”

Comunicate de presa
Frustrarea şi interesele politice sunt mai importante pentru consilierii judeţeni ai PSD decât interesele arădenilor. La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, PSD a votat împotriva tuturor proiectelor propuse, fără nicio justificare. „Unul dintre proiecte se referă la parcarea din faţa hotelului Continental şi la amenajarea parcului de acolo. La modul general, cei de la PSD vor parcuri şi parcări, când este să voteze, sunt împotrivă. Mai grav este că pesediştii nu au avut niciun motiv temeinic pentru votul lor, nu au avut nimic de corectat la proiectul de hotărâre. Este clar că vor să blocheze orice proiect al administraţiei locale, pentru a putea apoi să critice. Este o atitudine împotriva Aradului, care sunt convins că va fi taxată ca atare de arădeni. PSD Arad este copia fidelă a guv
USR Arad are două noi filiale, în localitățile Lipova și Păuliș

USR Arad are două noi filiale, în localitățile Lipova și Păuliș

Comunicate de presa
Uniunea Salvați România a crescut în județul Arad cu două organizații noi, aflate pe cursul râului  Mureș, în comuna Păuliș și în orașul Lipova. Echipa USR s-a mărit prin alăturarea unor oameni tineri, motivați să facă altfel de politică, să aducă un comportament integru și profesionist în folosul cetățenilor. Filiala organizației locale Păuliș s-a format din oameni care, deși nu s-au cunoscut între ei anterior, au dorit să se implice pentru a oferi o alternativă comunității din care fac parte. Președinte al organizației a fost ales Ionuț Roman, revenit în România după o perioadă în care a locuit în Germania și care dorește ca prin implicarea sa să contribuie la o mai bună gospodărire a localității. Ionuț Roman, președinte USR Păuliș: „Am decis să mă implic în politică alături de USR p
Sulincean: Liberalii vor să plaseze o altă bombă cu ceas în proximitatea comunei Fântânele

Sulincean: Liberalii vor să plaseze o altă bombă cu ceas în proximitatea comunei Fântânele

Comunicate de presa
„PNL Arad nu a învăţat lecţia usturătoare auto-administrată prin implementarea dezastruoasă a proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide. Gheorghe Falcă recidivează, iar de această dată încearcă să forţeze amenajarea unui depozit de deșeuri inerte la limita comunei Fântânele. Neinspirată alegere, în primul rând a locaţiei, însă încăpăţânat şi absurd cum îl ştim, primarul Aradului insistă, după prostul obicei, în impunerea acestei soluţii neortodoxe. Nu mai încape vorbă că prin această acţiune se crează un disconfort major locuitorilor din Făntânele şi Sânnicolau, în primul rând în plan ecologic. Sigur că este nevoie la nivelul judeţului Arad de un un depozit pentru deşeuri din construcţii şi demolări, dar nu în acel areal nepotrivit pe care îl vizează liberalii. Bine
Donează pentru Adelina! Drama unei fetiţe de 4 ani care trăieşte în întuneric

Donează pentru Adelina! Drama unei fetiţe de 4 ani care trăieşte în întuneric

Comunicate de presa
La doar un an, Adelina Enache a fost diagnosticată cu displazie septo-optică, o afecţiune foarte gravă care îi afectează muşchii dintre ochi şi creier şi nu o lasă să perceapă imagini. Părinţii micuţiei au fost pur şi simplu distruşi la aflarea veştii că fetiţa lor nu o să le vadă niciodată chipul, mai ales că toţi doctorii din ţară le-au spus ca nu există nicio speranţă. Cu toate acestea, părinţii au jurat că nu se vor opri niciodată şi vor căuta în orice colţişor al Planetei un doctor să le vindece fata. Un an a durat căutarea lor până când, în sfârşit, au găsit un spital care s-a confruntat cu acest tip de maladie. Au plecat de urgenţă în Thailanda, unde Adelina a început acel tratament cu celule stem miraculos, întreaga cheltuială fiind susţinută de familie. Rezultatele nu au înceta
Piețarii, așteptați la Primărie. Lupaș: „Oprim desființarea Pieței Catedralei!”

Piețarii, așteptați la Primărie. Lupaș: „Oprim desființarea Pieței Catedralei!”

Comunicate de presa
„Mutarea pieței nu se poate decide fără miile de arădeni care au semnat o petiție și fără reprezentanții piețarilor. Cei 14 ani de abuzuri trebuie să ia sfârșit luni”, spune Marin Lupaș, iar la Primărie sunt așteptați, începând cu ora 15.00, cei 8.000 de arădeni care care au semnat pentru nedesființarea Pieței Mari. Amenajarea a două clădiri de pe strada Ioan Rusu Șirianu ca piață agroalimentară nu este considerată o soluție fezabilă de către consilierul local independent.  „Am propus în urmă cu un an ca administrația locală să identifice posibile variante pentru mutarea etapizată a activităților desfășurate în zona agroalimentară din Piața Catedralei. Spuneam atunci că avem nevoie mai întâi de consultare reală cu arădenii impactați de proiectele Primăriei, apoi luarea deciziilor importa
Constantin Ioan Inel, noul manager al Complexului Muzeal Arad

Constantin Ioan Inel, noul manager al Complexului Muzeal Arad

Comunicate de presa
S-a desemnat, prin concurs, câştigătorul funcţiei de manager al Complexului Muzeal Arad. Constantin Ioan Inel, director adjunct al Muzeului din Alba Iulia, va prelua cu data de 1 august conducerea Complexului Muzeal Arad. „Ne dorim de la noul director să pună în valoare potenţialul şi patrimoniul muzeului arădean, să îşi pună în aplicare proiectul managerial şi să contribuie ca muzeul să devină una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă instituţie de cultură din Arad, un spaţiu primitor, modern, viu”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Constantin Ioan Inel a fost singurul candidat la concursul pentru postul de manager la Complexul Muzeal Arad, organizat în această  săptămână, proiectul său de management fiind declarat câşti
Directori noi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Directori noi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Comunicate de presa
Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a organizat concurs pentru ocuparea posturilor de Director Medical respectiv Director de Îngrijiri. În urma susținerii concursului, Otilia Popa – asistent medical principal va ocupa postul de Director de Îngrijiri iar dr. Mircea Onel, medic specialist hematologie, pe cel de Director Medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Directorul de îngrijiri a obținut, la concurs, nota 9.59, iar directorul medical 9.66. (actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)
Arădean salvat printr-un procedeu realizat în premieră la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Arădean salvat printr-un procedeu realizat în premieră la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Comunicate de presa
Viața unui arădean cu accident vascular cerebral a fost salvată prin metoda de tromboliză intravenoasă, procedeu realizat pentru prima dată la nivelul Secției Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, de către dr. Cătălin Hreniuc. „În urmă cu două săptămâni am realizat pentru prima dată, procedeul de tromboliză împreună cu colegii de la Unitatea Primiri Urgențe și cu cei de la Radiologie, cărora țin să le mulțumesc pentru implicarea de care au dat dovadă și îi mulțumesc, în special dr. Monica Puticiu, pentru insistențele ei de a realiza acest procedeu. Tromboliza a fost efectuată la un pacient de 63 de ani care s-a prezentat la UPU cu tulburări de vorbire, deficit motor și cu pareză. După șase ore, pacientul a fost internat pe Secția Neurologie cu deficitul motor
A început modernizarea a 20 de străzi din Pecica

A început modernizarea a 20 de străzi din Pecica

Comunicate de presa
În urma unei proceduri de achiziţie prelungite din cauza contestaţiilor, firma câştigătoare a început lucrările din cadrul proiectului „Modernizare străzi în oraşul Pecica, judeţul Arad”. Investiţia se realizează în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi include majoritatea străzilor din zona 100 a oraşului, cu o lungime totală de 11,269 de kilometri, străzi care asigură legătura între zona centrală şi Drumul Naţional 7, alte două străzi intens circulate şi una de legătură, în zona centrală. Având în vedere numărul mare de străzi, acestea au fost împărţite pe trei loturi, care se vor realiza, pe etape, în tot atâţia ani. Astfel, în cursul acestui an se vor moderniza străzile 104, 107, 110 (din lotul 1), 109, 422 (din lotul 2) şi 123 (din lotul 3). Anul viitor vo