Sebastian Bulumac: „Am refuzat propunerile partidelor de a candida pentru Parlament“

Publicat de actualitati-arad in 27 Oct, 2016 | 1 Commentariu

arad-km-0Am decis să fac public pentru prima dată că am refuzat propunerile partidelor politice de a candida pentru Parlamentul României.

Am fost flatat de acestea şi le mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine. Cu toate că respect instituţia Parlamentului, cea mai reprezentativă autoritate a ţării, sunt mai multe motive care m-au făcut să refuz candidatura pentru o funcţie, de altfel onorabilă, de parlamentar.

Am făcut o promisiune fermă în campania electorală de a nu mă înregimenta politic indiferent de rezultatul alegerilor. Cred că procentul de 27% care m-a votat, adică 14.000 de arădeni, cărora le mulţumesc din nou, îşi doresc să mă vadă mai degrabă implicat în problemele Aradului, fie doar din zona civică.

Nu în ultimul rând, funcţia de parlamentar ar fi presupus ca majoritatea timpului să o petrec mai mult în Bucuresti şi mai puţin în Arad, alături de familie.

Chiar dacă suntem în pragul unei noi campanii electorale şi agenda publică e ocupată cu dezbateri despre taxe, programe, legi şi dispute între viitorii candidaţi, să nu uităm de problemele comunităţii locale.

Vă încurajez să urmăriţi dezbaterile pe tematici naţionale şi să mergeţi în decembrie la vot, dar în acelaşi timp să vă informaţi şi să vă implicaţi la nivel local. Ca cetăţeni avem pârghii democratice care ne permit să influenţăm schimbarea lucrurilor ce nu funcţionează bine, mai degrabă la nivel local.

Din păcate, mai mult ca niciodată, Aradul pare un oraş care nu e administrat, având în frunte, nu un primar, ci un şef de campanie. De altfel în toate mandatele a fost mai mult un om de partid, decât un edil al oraşului, mutând orice temă locală pe terenul disputei politice.

După cum aţi aflat recent din dezvăluirile presei locale, Compania de Transport Public a intrat în vizorul procuraturii pentru neregulile grave prezentate, CET-ul tocmai a înghiţit alte milioane de euro din bani publici pentru plata datoriilor, RECONS-societatea mamut din subordinea Primăriei, care administrează printre altele şi ştrandul Neptun, este folosită pentru sifonare de bani publici, străzi întregi se inundă în continuare după fiecare ploaie, iar calitatea lucrarilor de infrastructură lasă de dorit în continuare (exemplul recent Str. Vasile Milea).

Acestea sunt consecinţele unei administraţii de 12 ani, care a beneficiat de majoritate în CLM, de stabilitate şi sprijin politic.

Nu vă indic cu cine să votați, însă nu am cum să nu îmi exprim rezerva totală faţă de un partid a cărui campanie electorală e condusă tocmai de omul responsabil pentru felul cum e administrat Aradul: fiscalitate exagerată, îngrădiri de drepturi democratice, abandonarea patrimoniului istoric, management dezastruos la instituţiile subordonate, dispreţ la adresa mediului de afaceri local, politică de promovare a slugarnicilor incompetenţi, lucrări de infrastructură scumpe şi proaste, lipsa totală de implicare în sistemul local de sănătate, distrugerea bazelor sportive şi reducerea suprafeţelor de spaţii verzi.

Aradul aparţine arădenilor, nu doar unui singur om! Când vom crede mai mulţi în aceste vorbe, Aradul va deveni un oraş în care ne vom simţi mai bine.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Sebastian Bulumac, fost candidat la Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

1 comment

  1. Vali says:

    Pe fond partial probabil ca aveti dreptate, nu sugerati (o faceti) pe cine sa votam dar spuneti ca Procuratura efectueaza cercetari la Primarie. Totusi chiar nici o vorba despre un penal dovedit si anume dl Liviu Dragnea? Intreb doar ada pentru echilibru. ELECTORALE!

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare