Scriitorii se întâlnesc la „Discuția secretă“. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 02 Jun, 2014 | Parerea ta

antet-300x137La Arad se va desfășura, în perioada 5-8 iunie, Festivalul de literatură „Discuția secretă“, urmând să fie prezenți scriitori din ţară şi străinătate, printre care Mircea Cărtărescu, Dragomán György, Phillip O. Ceallaigh, Stelian Műller.

Printre evenimentele cuprinse în acest festival se numără lecturi publice, lansări de carte, mese rotunde, dar şi sesiuni mai speciale.

„Ideea unui festival de literatură nu este nouă în Arad şi cu siguranţă nu este inovatoare. Totuşi, de-a lungul anilor nu a existat o astfel de manifestare care să se impună prin consistenţă şi coerenţă. Acest lucru (nu) s-a întâmplat în ciuda faptului că, în opinia noastră – şi nu numai – Aradul deţine o poziţie diferenţiatoare, mai cu seamă prin calitate – în acest domeniu cultural. Vorbim mai cu seamă de literatura scrisă în anii de după Revoluţie şi, în acest interval, de generaţia 2000, aşa cum este deja catalogată în cele mai recente istorii ale literaturii române“, a spus consilierul local Cătălin Lazurcă, organizator al evenimentului.

Festivalul de litetatură „Discuţia secretă“ se va desfășura în mai multe locuri din Arad, fiind propuse mizanscene diferite de la un eveniment la altul.

Astfel, vor avea loc obişnuitele lansări de carte şi lecturi publice, dar şi proiecţii foto-video, dezbateri de tipul mesei rotunde, sesiuni muzical-poetice, o proiecţie live a unui proces creativ spontan etc.

„Pentru ca prilejul să fie cel al unei comunicări autentice, am propus un concept de festival de tipul «Do it yourself». Un astfel de concept permite creatorului invitat să se exprime natural şi complet – pe cât e cu putinţă, desigur, în mod public – regizându-şi singur prezenţa în cadrul festivalului, momentul dedicat lui, cu alte cuvinte autorul propune un anumit tip de loc – librărie, sală de teatru, cafenea literară etc. -, de infrastructură – ecran, sonorizare, scenă, proiector etc. -, urmând ca organizatorii să pregătească locul, infrastructura şi să invite publicul“, a mai menționat Lazurcă.

„Discuţia secretă“ este un festival de literatură care va avea invitați din Statele Unite, Ungaria, Irlanda, Germania, Belgia, Republica Moldova şi România.

„Între personalităţile care se vor întâlni cu publicul arădean se numără unul dintre cei mai importanţi poeţi americani – şi totodată muzician, figură cult a underground-ului – David Berman, scriitorul maghiar Dragomán György, tradus în mai bine de treizeci de limbi – şi în română, cu romanul „Regele alb“, irlandezul Philip O Ceallaigh, un iubitor al României, dar şi mari nume ale literaturii autohtone: Mircea Cărtărescu, Dan Sociu, Adrian Schiop, Ioana Nicolaie, Bogdan Coşa, Ionuţ Chiva“, au anunțat organizatorii festivalului.

Scriitori invitaţi: David Berman, Mircea Cărtărescu, Phillip O. Ceallaigh, Dragomán György, Dan Sociu, Ioana Nicolaie, Andrei Dosa, Maxim Blum, Ionuţ Chiva, Lavinia Braniște, Dmitri Miticov, Cosmina Moroșan, Vlad Moldovan, Alina Purcaru, V. Leac, Irina Bruma, Cristina Ispas, Adrian Schiop, Rareș Moldovan, M. Duțescu, Andrei Doboș, Ionelia Cristea, Stelian Műller, Hit Grrl, Radu Andriescu, Ion Buzu, Bogdan Coșa, Dumitru Bădiţa.

Programul evenimentelor:

Joi, 5 iunie, ora 17.00, Librăria Scienta

Lectură publică

Autori: Cosmina Moroşan, Radu Andriescu, Andrei Doboş, Stelian Muller, Vlad Moldovan

Prezintă: Anca Giura

Joi, 5 iunie, ora 20.30, Cafeneaua literară Joy’s

Lectură publică, lansări de carte

Ionuţ Chiva, Adrian Schiop, Maxim Blum, Rareş Moldovan, V. Leac

Vineri, 6 iunie, ora 12.00, Sala festivă a Liceului „Dimitrie Ţichindeal“

– întâlnire cu Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu.

Prezintă Lia Faur

Vineri, 6 iunie, ora 16.00, Librăria Scienta

Dezbatere publică: „Insurgenţă şi canon în literatura română“.

Moderator: Rareş Moldovan

Vineri, 6 iunie, ora 18.00, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“, Sala Studio

Întâlnire cu Gyorgy Dragoman. Lectură publică

Vineri, 6 iunie, ora 21.00, Cafeneaua literară Joy’s

Lecturi publice: Mircea Cărtărescu, Dan Sociu, Philip O Ceallaigh

Sâmbătă, 7 iunie, ora 11.30, Parcul Copiilor

Întâlnire cu Ioana Nicolaie.

Sâmbătă, 7 iunie, ora 11.30 – Cafeneaua literară Joy’s

Lectură publică: M. Duţescu, Andrei Dosa, Dmitri Miticov, Bogdan Coşa

Sâmbătă, 7 iunie, ora 17, Librăria Scienta

Lectură publică: Cristina Ispas, Ion Buzu, Dumitru Bădiţa, Irina Bruma, Ionelia Cristea

Sâmbătă, 7 iunie, ora 20.30, Cafeneaua literară Joy’s

Întâlnire cu David Berman

Sâmbătă, 7 iunie, ora 22.00, KF, terasă

proiecţie live Discuţia secretă

Sâmbătă, ora 00.00, Electronische Bauhaus by dispars (Vlad Moldovan)

Duminică, 8 iunie, ora 11.00, Garden Party – Port Arthur.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare