„Schimbarea la faţă” a Aradului. Întâlnire cu proprietarii clădirilor neîngrijite

Publicat de actualitati-arad in 25 Jul, 2017 | Parerea ta

Reprezentanții municipalității au început întâlnirile cu proprietarii clădirilor neîngrijite din Arad și le-au explicat acestora prevederile hotărârii Consiliului Municipal Local referitoare la majorarea impozitelor cu până la 500% pentru clădirile și terenurile neîngrijite.

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, la finalul primei întâlniri cu proprietarii imobilelor neîngrijite.

„Alături de specialiștii din cadrul Primăriei Arad, am demarat seria întâlnirilor cu proprietarii clădirilor neîngrijite, pentru a le explica acestora prevederile hotărârii Consiliului Municipal Local referitoare la majorarea impozitelor cu până la 500% pentru clădirile și terenurile neîngrijite. Primăria vine în sprijinul celor care vor să înceapă procedura de reabilitare, fie prin scutirea de impozit pe o perioadă de 5 până la 7 ani, fie prin executarea lucrărilor pe banii municipalității, care vor fi rambursați ulterior în rate, în următorii 5-7 ani“, a anunțat, marți, Gheorghe Falcă.

Proprietarii caselor sau terenurilor neîngrijite din municipiul Arad vor plăti, începând de anul viitor, impozite cu până la 500 la sută mai mari, conform unui proiect al Primăriei votat de Consiliul Local.

Primăria municipiului a elaborat regulamentul privind supra-impozitarea clădirilor şi terenurilor neîngrijite şi terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv. Municipalitatea susţine că, astfel, urmăreşte reducerea numărului imobilelor lăsate în paragină, iar prin reabilitarea clădirilor vrea „schimbarea la faţă” a Aradului.

Reprezentanții administrației locale au spus că, începând din acest an, s-a modificat legislaţia referitoare la aplicarea taxelor şi impozitelor locale, permiţând administraţiilor locale majorarea impozitului cu până la 500 la sută pentru terenurile neîngrijite şi clădirile lăsate în paragină.

Conform proiectului adoptat în CLM Arad, după identificarea şi evaluarea clădirii sau terenului, proprietarul va fi somat, iar din acel moment va avea la dispoziţie şase luni în cazul clădirilor şi 30 de zile în cazul terenurilor să efectueze lucrările de întreţinere sau reabilitare necesare.

În cazul în care proprietarul nu se conformează, clădirea/terenul vor fi încadrate în categoria celor neîngrijite, cu propunerea de majorare a impozitului. La fel se va proceda şi în cazul terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani.

Proprietarii vor trebui să notifice Primăria Arad în cazul în care iau măsuri de remediere, însă nu mai târziu de 15 noiembrie a fiecărui an. În caz contrar, impozitul majorat se va aplica automat.

Nivelul impozitului majorat va fi stabilit anual prin decizii ale Consiliului Local Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare