Sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae – hramul Cantinei Sociale a Arhiepiscopiei Aradului

Publicat de actualitati-arad in 04 Dec, 2017 | Parerea ta

În apropierea sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cei mai necăjiți oameni din oraș, au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite până acum prin Cantina Socială „Sf. Ier. Nicolae” a Arhiepiscopiei Aradului.

Cu acest prilej, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, ctitorul acestui așezământ social, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire și de sfințire a așezămintelor sociale, de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul episcop vicar al eparhiei, înconjurat de un sobor de preoți, între care s-a aflat și P.C. părinte Mircea Bupte, cel prin care a luat ființă aceast așezământ.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care o revarsă asupra noastră, asupra acestui așezământ de binefacere, asupra dumneavoastră că iată aveți posibilitatea să beneficiați de un ajutor material, de hrană în fiecare zi. Mulțumim și Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului care binecuvântează lucrarea socială de aici, mulțumim și ostenitoarelor și tuturor binefăcătorilor.

Dumnezeu să vă dăruiască tuturor sănătate pentru a avea ajutor în continuare și oameni care să ajute la lucrarea aceasta, pentru că prin oameni lucrează Dumnezeu ca să ajute pe alți oameni. Și Sfântul Nicolae ne inspiră să facem fapte bune în continuare. Dumnezeu ne iubește și ne ajută”, a spus celor de față Preasfinția Sa.

La slujbă au participat beneficiarii cantinei, la sfârșit bucurându-se, pe lângă hrana zilnică și de mai multe daruri primite.

Cantina socială a luat fiinţă în anul 2007 la îndemnul Chiriarhului, prin bunăvoinţa credincioşilor arădeni, a societăţilor specializate în produse sanitare şi cu implicarea celor instruiţi, în urma unei trebuinţe manifestate în rândul persoanelor fără nici un venit sau cu venituri reduse, al vârstnicilor singuri sau al familiilor cu mulţi copii şi fără posibilitate de întreţinere şi care zi de zi solicitau sprijin pentru o pâine şi alimente.

Cei 100 de beneficiarii sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie romă, persoane în vârstă care nu au nici un venit, sau care au o pensie mica, pensia socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă) care primesc gratuit o masă caldă în fiecare zi.

De asemenea copiii Centrului de zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia beneficiază zilnic de hrană caldă pregătită la cantină. Oameni sărmani, care, în cele mai multe cazuri, ascund drame teribile, în spatele unor chipuri împietrite de necazuri și lipsuri.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

24740514_514591212237161_262812491_n.jpg 24740376_514592895570326_351616462_n.jpg 24581065_514592098903739_1570993002_n.jpg 24550534_514591625570453_1972591240_n.jpg 24337562_514593065570309_984997131_n.jpg 24740830_514591285570487_2138960973_n.jpg 24726832_514591908903758_503398773_n.jpg

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare