Sabău (PSD Arad): Este normal ca Cionca şi Ţolea să plătească preţul incompetenţei administrative

Publicat de actualitati-arad in 24 Jun, 2016 | Parerea ta

Gheorghe Sabau-24 iunie 2016Consilierul judeţean PSD, Gheorghe Sabău este de părere că, din păcate, deznodământul era previzibil iar bomba legată de obligaţia restituirii a peste 7 milioane de lei de către CJA, ca urmare a nefinalizării proiectului cu finanţare europeană privind modernizarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, avea să explodeze după cum a avertizat PSD Arad la vremea respectivă.

„Consilierii judeţeni PSD au luat public poziţie încă de la începutul anului împotriva demersului iniţiat de fostul preşedinte interimar al CJA, Adrian Ţolea de a stopa continuarea proiectului legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Florin Tripa îi adresa atunci o întrebare preşedintelui CJA şi anume care este numele firmei din sectorul privat care a avut de câştigat prin sistarea şi nefinalizarea acestui proiect. Avertizam atunci că datorită acestui act iresponsabil Consiliul Judeţean va trebui să plătească compensatoriu o sumă uriaşă, fapt confirmat acum pe cale oficială de către Ministerul Dezvoltării.

Discutăm de peste 7 milioane de lei, bani ce trebuie restituiţi conform înştiinţării ministeriale.Practic, vorbim despre o bombă cu ceas care a explodat după alegerile locale. Ţin să precizez din start că PSD Arad prin consilierii săi judeţeni nu a votat aşa ceva în plen, aşa că răpunderea apasă doar pe umerii preşedintelui CJA şi a echipei PNL.

Spun echipă pentru că actualul preşedinte CJA Iustin Cionca era la vremea luării deciziei consilierul lui Adrian Ţolea. Ce face un consilier în această poziţie? Dă sfaturi! Aşa că explicaţiile de salon, detaşarea şi lipsa de implicare a lui Cionca nu ţin la rampă.

Pentru că avem o responsabilitate faţă de cetăţenii Aradului în redarea completă a adevărului, departe de formulări ermetice funcţionăreşti, am depus astăzi o hârtie oficială în temeiul prevederilor art. 98 din legea administraţiei publice în care solicit preşedintelui CJA limpede explicaţiile de rigoare.

Ca să fie clar, ceea ce anticipam s-a întîmplat, în concluzie acesta este modul în care PDL- PNL înţelege să reprezinte interesele arădenilor. De suferit suferă tot locuitorii judeţului şi nu este corect ca ei să plătească preţul incompetenţei administrative a echipei Ţolea-Cionca.

Normal este ca aceştia să achite din buzunar aceşti bani pentru că slavă Domnului au de unde”, afirmă consilierul judeţean Gheorghe Sabău.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

CITITI SI: CJ Arad a pierdut finanțarea europeană pentru Ambulatoriu

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare