S-a finalizat studiul privind „Strategia de sănătate a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”

Publicat de actualitati-arad in 15 Oct, 2015 | 1 Commentariu

IMG_90655Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad, a anunţat joi, 15 octombrie, finalizarea studiului privind „Strategia de sănătate a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, un document în urma căruia să se iniţieze acţiuni de planificare şi implementare a măsurilor de îmbunătăţire a performanţei şi calităţii serviciilor de sănătate din cadrul spitalului.

„Dintre toate domeniile în care Consiliul Judeţean deserveşte cetăţenii, cel mai important şi cu impactul cel mai direct este indiscutabil domeniul sanitar. Indiferent de vârstă, ocupaţie sau condiţie socială, pentru fiecare dintre noi sănătatea este cea mai importantă. În ultimii ani s-au făcut paşi extrem de importanţi în Sănătate dar mai avem încă foarte mulţi paşi de urmat.

Ca urmare, la începutul anului 2015 s-a demarat un studiu privind Strategia de Sănătate a Spitalului Clinic Judeţean Arad, ale cărui direcţii dorim să le punem în aplicare. Mă bucur că acest document strategic se sincronizează cu concursul pentru numirea, în perioada următoare, a unui nou manager general al instituţiei, concurs care se va încheia la mijlocul lunii viitoare, după care vom complecta întreaga echipă de conducere. Vom avea o echipă nouă, pe de-o parte, iar pe de altă parte vom avea şi o strategie nouă”, a afirmat Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad.

În cadrul studiului au fost analizate mai multe direcţii în ceea ce priveşte activitatea spitalului:

Analiza demografică, socio – epidemiologă a populaţiei din teritoriul de referinţă;

Analiza situaţiei actuale a furnizorilor de servicii spitaliceşti din teritoriul de referinţă;

Analiza consumului de servicii spitaliceşti din teritoriul de referinţă şi a gradului de acoperire a nevoii de servicii prin serviciile existente;

Analiza resurselor umane;

investiţiei) şi planificare financiară;

Analiza legislativă a reglementărilor şi standardelor pentru servicii de sănătate de tip ambulator, spitalicesc şi comunitar;

Situaţii de risc şi capacitate de răspuns;

Identificarea, reducerea şi eliminarea pierderilor.

„Pe termen scurt cred că putem face foarte multe lucruri, putem elimina pierderile din sistem, putem face aşa fel încât managementul general de la vârf până până la şefii de secţii să fie îmbunătăţit, este nevoie de abilităţi manageriale, iar în acest sens sunt măsuri concrete care trebuiesc luate. Pe termen mediu şi lung, cred că e important să fim o echipă din punct de vedere instituţional.

Sunt cinci «actori» importanţi: Consiliul Judeţean Arad, Primăria Municipiului Arad, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică şi, nu în ultimul rând, Universitatea de Vest «Vasile Goldiş». Aceşti factori decizionali trebuie să stea la masă împreună şi să gândească dezvoltarea sistemului de sănătate arădean. Precizez că stăm împreună la masă, conlucrăm, noi am realizat această strategie, iar Primăria Municipiului Arad este curs să realizeze un studiu privind sănătatea la nivelul municipiului.

Ca un obiectiv concret, avem în vedere construirea unui spital care să fie conform standardelor obligatorii. Această nouă unitate spitalicească va trebui să fie construită într-o zonă cu acces la autostradă, să aibă circuitele medicale necesare bine gândite, cu o eficienţă cât mai mare, pentru eliminarea pierderilor însoţite de un act medical în beneficiul arădenilor.

Este vorba de o construcţie modulară, cu o investiţie majoră. Va trebui să gândim totul astfel încât să pornim de la strictul necesar, de la secţiile vitale unui spital, şi pe măsura posibilităţilor financiare să adăugăm alte şi alte secţii, pentru ca la final să avem o construcţie compactă şi eficientă. Noua construcţie nu implică la renunţarea la sediul actualului Spital Judeţean, nici la noul sediu TBC, care va fi inaugurat, cel mai probabil, luna viitoare” a completat Adrian Ţolea.

„Pe termen scurt trebuie reorganizată partea de management a instituţiei, astfel încât să existe stabilitate. Pe termen mediu, trebuie identificată şi analizată activitatea acelor secţii care au potenţial, cât şi cele care sunt pe pierdere şi găsite soluţii – schimbare de structură, de îmbunătăţire a condiţiilor spitaliceşti a pacienţilor, privind aparatura, tratamentul şi igienizarea.

Pe termen lung, obiectivul principal este un nou spital pentru arădeni, construit modular, cu toate specialităţile. Secţiile externe reprezintă pierderi, dezavantaje din punct de vedere al calităţii actului medical, disconfort pentru pacienţi”, a declarat, la rândul său, Horea Timiş, managerul de proiect al Strategiei de Sănătate a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

***

Totodată, în cadrul analizei desfăşurate în perioada 2012-2014, au fost studiate integrarea orizontală, integrarea verticală precum şi nivelul şi îmbunătăţirea furnizării volumului/cantităţii de servicii şi produse. În ceea ce priveşte anul 2015, în condiţiile unui management interimar, s-a constatat o mare deschidere pentru a optimiza situaţia, însă provocările multiple, personalul administrativ insuficient şi o serie de aspecte nerezolvate din trecut au necesitat realizarea unor acţiuni reactive, fără a se putea trece aşa cum ar fi fost necesar la proactivitate şi planificare strategică.

Există măsuri care pot fi luate pe termen scurt şi care nu necesită efort bugetar, cum ar fi: creşterea gradului de curăţenie în spital, responsabilizarea şefilor de secţie în ceea ce priveşte o corectă gestionare financiară şi administrativă a secţiilor, creşterea frecvenţei întâlnirilor cu persoanele de decizie din spital, verificarea respectării procedurilor medicale de care Spitalul dispune etc.

„Concluziile studiului au arătat necesitatea pregătirii riguroase a managementului spitalului întrucât, din păcate, la nivelul ţării noastre cursurile pentru manageri de spital alocă foarte puţin timp pregătirii practice. Pentru directorii medicali nu există cursuri de pregătire, iar şefii de secţii au nevoie de abilităţi de management, o trasabilitate mai bună susţinută de un control managerial intern al procesului decizional”, a punctat Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad.

Studiul a mai aratat că există o diferenţă mare între procentul în care sunt realizaţi indicatorii de management (peste 96% dintre indicatori realizaţi sau depăşiţi) şi procentul de satisfacţie al pacienţilor (52% sunt nemultumiţi sau foarte nemulţumiţi). Sistemele de evidenţă și prelucrarea datelor şi informaţiei trebuie să fie mai performante şi să ajute mai mult factorul uman.

De asemenea, este necesară dezvoltarea şi implementarea unui sistem de control/audit intern şi extern care să permită un management corect al organizaţiei şi a resurselor alocate.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

1 comment

  1. wolf Edmond says:

    Ceea ce nu se spune este ca analiza economico-financiara s-a facut studiind o ciorna a directorului economic si nu a bugetului de venituri si cheltuieli si ca mai toate firmele care au efectuat auditul comercializeaza produse si servicii medicale si, ca atare, sunt interesate in construirea unui spital nou (ca si CJ arad). In plus, domnul Horea Timis a facut Facultatea de Medicina la Arad, adica e de-al locului. Na profesat niciodata.

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare