UPDATE: Românii vor putea intra fără vize în Canada de la 1 decembrie 2017

Publicat de actualitati-arad in 21 Oct, 2016 | Parerea ta

canadaPreşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România şi Canada au căzut la un acord rezonabil pentru ambele părţi legat de acordul CETA, astfel încât ţara noastră îşi retrage rezerva faţă de acest acord, iar românii vor putea intra făr- vize în Canada de la 1 decembrie 2017.

Motivul opoziţiei României faţă de CETA era refuzul părţii canadiene de a renunţa la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români.

„În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de azi de a ne retrage rezerva declarată faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de acordul comercial cu Canada”, a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles, înainte de a doua sesiune de lucru a Consiliului European.

Iohannis a precizat că ridicarea totală a vizelor se va face de la 1 decembrie 2017. „Înţelegerea e destul de bună. De la 1 mai 2017 se va renunţa la vize pentru persoanele care au mai avut viză, iar de la 1 decembrie se va renunţa la viză pentru toţi”, a spus Iohannis.

Există totuşi şi un mecanism de ”snap pack” prin care Canada va putea să reintroducă temporar vizele dacă se depăşeşte un anumit număr de imigranţi ilegali, dar mecanismul va putea fi introdus doar în următorii trei ani.

De asemenea, ridicarea vizelor este condiţionată de parafarea acordului CETA şi de ajungerea unui acord între Valonia şi Canada.

UPDATE

România va continua negocierile cu Canada pentru liberalizarea vizelor indiferent de rezultatul acordului CETA, a declarat, vineri, președintele Klaus Iohannis, după ce ministrul canadian al comerțului, Chrystia Freeland, a confirmat eșecul negocierilor purtate cu reprezentanții regiunii valone. El a arătat că Valonia mai are rezerve față de CETA, iar la Consiliul European nu s-a ajuns la un acord cu această regiune.

Șeful statului s-a declarat optimist în privința încheierii acordului CETA.

Comisia Europeană nu a renunțat la semnarea tratatului de liber-schimb cu Canada (CETA), în pofida eșecului ultimelor negocieri purtate vineri de această țară cu regiunea francofonă belgiană Valonia, care a blocat semnarea acordului, au declarat surse comunitare agențiilor EFE și Reuters.

„Negocierile începute în această dimineață cu guvernul regional din Valonia au intrat în impas (…) Comisia Europeană nu consideră că acesta este sfârșitul procesului ce deschide calea semnării tratatului încheiat între UE și Canada“ a declarat una dintre aceste surse.

După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate guvernele blocului comunitar și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția celui belgian, care are nevoie de acordul tuturor celor cinci provincii federale.

Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii și guverne, Valonia nu și-a dat acest acord, astfel că tratatul nu poate fi deocamdată semnat.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Din tara

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare