Rivelino Căscătău: „Preţul apei potabile din Ineu trebuie adus la un nivel suportabil pentru cetăţeni“

Publicat de actualitati-arad in 02 Nov, 2017 | Parerea ta

Consilierul local PSD Rivelino Căscătău intenţionează să iniţieze o petiţie prin care va cere ca Primăria Ineu să preia înapoi întreaga infrastructură de distribuţie şi prelucrare a apei din localitatea Ineu.

În urmă cu 10 ani, administraţia locală a cedat gratis aceste active Companiei de Apă Arad.

„Iniţiativa mea este motivată de interesul direct al ineuanilor de a plăti un preţ corect pentru apa potabilă. Nu este un gest politic şi nici nu trebuie interpretat ca atare. Consider că trebuie remediată o greşeală administrativă care s-a tranformat într-o situaţie ce a scăpat de sub control.

Mă uit comparativ la preţul pe care îl plătesc cetăţenii pentru aceleaşi servicii la Chişineu Criş, oraş din judeţ unde oamenii achită mult mai puţin pentru apa potabilă. Se poate şi la Ineu dar mai întâi trebuie să recuperăm întreaga infrastructură, cedată cu largheţe în urmă cu un deceniu Companiei de Apă Arad.

Este foarte important de menţionat că anterior cedării, Primăria Ineu a luat un credit pentru modernizarea staţiilor de epurare şi decantare a apei precum şi a întregii reţele locale de distribuţie. Credit pe care pe drept cuvânt l-au plătit integral ineuanii, prin banii vărsaţi constant la bugetul local. Nici vorbă ca în vreun fel, Compania de Apă să aibă vreo contribuţie financiară la stingerea acestui credit.

Aceasta a preluat în schimb în mod gratuit toate activele, respectiv o reţea reabilitată, alături de staţii modernizate.

Cu toate acestea, preţul la apa potabilă impus de companie este unul foarte ridicat, iar Consiliul Judeţean Arad nu este străin de acest tip de jocuri. Întreaga echipă liberală de consilieri judeţeani a votat recent majorarea tarifelor la apă, invocând, în mod ridicol, creşterea nivelului de trai sub Guvernarea PSD. Sigur că a crescut iar asta este şi ţinta noastră, ca cetăţenii să rămână cu mai mulţi bani în buzunar după plata dărilor.

De aceea este imperativ să preluăm din nou pe plan local întreaga administrare a reţelei şi staţiilor, fiind apoi în măsură să controlăm preţul pe care cetăţenii îl plătesc pentru apa potabilă şi să îl aducem la un nivel suportabil”, afirmă preşedintele PSD Ineu, Rivelino Căscătău

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare