Rezoluția Consiliului Național al Partidului România Unită

Publicat de actualitati-arad in 08 Sep, 2015 | Parerea ta

comunicat presaConsiliul Național al Partidului România Unită, întrunit în zilele de 5-6 septembrie 2015, luând act de normele tot mai străine de spiritul european și cu un vădit caracter anti-românesc pe care Uniunea Europeană și Comisia Europeană le impune României, dintre care ultima cerință inacceptabilă este asumarea de cote de imigranți de către România,

Considerând că drumul pe care merge Uniunea Europeană este cel al îndepărtării de dorințele și așteptările cetățenilor săi, nu doar din România, ci și din celelalte state membre,

Observând modalitatea în care Comisia Europeană devine pe zi ce trece un organism tot mai birocratic, independent de voința popoarelor care constituie Uniunea și care are o agendă proprie de federalizare, deznaționalizare și de îngenunchere a națiunilor componente ale proiectului european,

Constatând totodată tendința de anulare a suveranităților naționale, a identităților și a specificităților națiunilor constituente,

Anunțăm public decizia oficială a Partidului România Unită, susținută de toți membrii Consiliului Național reprezentativ al formațiunii, de a face demersurile politice ca România să renegocieze Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană și să se opună la nivel de stat tuturor impunerilor Uniunii Europene și Comisiei Europene care vin în contradicție cu suveranitatea și identitatea statului național român, ca și cu interesele economice legitime ale României.

Astfel, Partidul România Unită anunță, prin prezenta Rezoluție a Consiliului Național al PRU, ale cărui decizii vor deveni parte integrantă a Programului de Guvernare al partidului, declanșarea luptei politice și adoptarea de măsuri directe pentru respingerea tuturor politicilor, directivelor sau sarcinilor impuse de Uniunea Europeană, prin organismele sale de decizie, care se dovedesc a fi împotriva intereselor României.

Astfel, Partidul România Unită respinge cu fermitate:

  1. Acceptarea de cote de imigranți non-UE
  2. Căsătoria între persoane de același sex sau orice formă de oficializare a relațiilor între persoanele de același sex și a adopțiilor de copii de către cuplurile homosexual
  3. Acceptarea unei alte limbi oficiale în România în afară de limba oficială prevăzută în Constituție, limba română, și a unor drepturi exagerate pentru minorități, în defavoarea majorității.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Adrian Mureșan, președinte PRU Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare