Regele Mihai a împlinit 96 de ani

Publicat de actualitati-arad in 25 Oct, 2017 | Parerea ta

Regele Mihai I, ultimul monarh din ţările Europei de Est, a împlinit, miercuri, 25 octombrie, vârsta de 96 de ani.

„Regele Mihai va aniversa ziua de naştere în cadru privat, la reşedinţa din Elveţia, alături de Principesa Sofia. Majestatea Sa se află în continuare sub atenta supraveghere a personalului medical de diverse specialităţi, precum şi în prezenţa unor membri ai Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia, şi a două maici ortodoxe“, informează romaniaregală.ro.

Regele Mihai I al României  s-a născut la Sinaia, tatăl său fiind prinţul Carol, fiul cel mai mare al regelui Ferdinand (1914-1927), iar mama, principesa Elena a Greciei.

Dinastia din România era parte a familiei Hohenzollern-Sigmaringen, ramura catolică a familiei imperiale germane, Hohenzollern. Mihai este al treilea rege al României, după Carol I (1866-1914) şi nepotul de frate al acestuia, Ferdinand.

Descendent direct al reginei Victoria, văr cu reginele Marii Britanii şi Danemarcei, cu regii Spaniei şi al Suediei, Mihai a devenit rege pentru prima dată la vârsta de 5 ani şi jumătate, după moartea regelui Ferdinand.

Tronul a fost preluat de tatăl său, Carol II, în 1930, pentru ca, aproape de împlinirea vârstei de 19 ani, Mihai să devină pentru a doua oară rege al României, în timp ce tatăl său a plecat în exil. Cei doi nu s-au revăzut niciodată.

În iunie 1948, regele exilat în Grecia, la o reşedinţă a mamei sale, s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma (1923-2016), nepoata de soră a ultimei împărătese austro-ungare, Zita de Bourbon-Parma. Cei doi se cunoscuseră în noiembrie 1947, în timpul unei călătorii la Londra a regelui pentru a participa la nunta reginei Elisabeta a II-a.

În 1949, cuplul regal s-a mutat în Elveţia, la Lausanne, unde s-a născut prima fiică, principesa Margareta. Ea a fost urmată de alte patru fiice: Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957), Maria (n. 1964). Familia a trăit la Versoix (Elveţia) din 1954.

După 43 de ani de exil, regele şi-a dorit să revină în ţară, însă intenţia sa a fost refuzată, în aprilie 1990, în timpul mandatului lui Ion Iliescu. Regele s-a întors din drum de la Zurich, unde a aflat că autorităţile române îi refuzaseră viza care îi era necesară întrucât, în decembrie 1947, îi fusese retrasă cetăţenia română.

Revenirea a avut loc abia pe 25 decembrie 1990, când a ajuns la Bucureşti cu un paşaport diplomatic danez. A primit o viză de 24 de ore, doar pentru a merge la mormintele de la Curtea de Argeş ale strămoşilor săi şi pentru a asista la slujba de Crăciun de la mănăstire. Pe drum, a fost oprit de un baraj al Poliţiei şi întors la Bucureşti, de unde a trebuit să plece cu un avion.

Permisiunea de a reveni în România i-a fost acordată finalmente în 1992, pentru a sărbători Paştele în ţară. Mihai I a fost primit de aproximativ 500.000 de români, care au ieşit în stradă pentru a-i vedea pe monarh şi familia regală.

După 1990, regele Mihai nu a exclus revenirea pe tron, dacă aceasta va fi voinţa poporului. ”Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi”, spunea regele.

În 1997, regele Mihai I a redobândit cetăţenia română, iar în 2004 cuplul regal s-a stabilit în regiunea elveţiană Aubonne.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare