Reducere de 150 lei la Untold pentru donatorii de sânge

Publicat de actualitati-arad in 12 Jul, 2016 | Parerea ta

untold1Fanii din Arad ai Untold Festival sunt invitaţi să doneze sânge pentru a beneficia de o reducere de 150 de lei la abonamentul de acces pentru toate concertele organizate luna viitoare la Cluj Napoca.

Centrul de Transfuzie Sanguină Arad a anunțat că, până în 29 iulie, în cadrul unei campanii de promovare a donării de sânge, desfăşurată la nivel naţional, persoanele care donează vor primi, la cerere, o reducere de 150 lei la abonamentul ce permite accesul la toate concertele din cadrul Untold Festival.

Reducerea se acordă în baza unui cod eliberat de Centrul de Transfuzii.

„Donatorii vor primi un cod de donator cu care vor putea să beneficieze de reducere la abonamentele la Festivalul Untold cumpărate online. Persoanele care au donat sânge în zilele de 7 şi 8 iulie şi nu au solicitat codurile pentru reducere la abonamentele la festival se pot prezenta la Centru, unde vor primi codurile”, au precizat reprezentanţii Centrului de Transfuzii Arad.

Cei care doresc să obţină reducerile pentru festival pot să doneze sânge, zilnic, între orele 8.00 – 12.00.

Pe lângă reducerile la abonamente, donatorii primesc şi stimulentele obişnuite în cazul donării: reducere la călătoriile cu mijloacele de transport în comun, tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă, un set de analize.

Untold Festival 2016 va avea loc în perioada 4 – 7 august, iar pe scenă vor urca Top 5 DJ ai lumii, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix, Tiesto alături de alţi peste 150 de artişti internaţionali de renume, printre care: Afrojack, Faithless, Parov Stelar, dar şi Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum&Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare