Ziarul electronic al arădenilor

Raport. Cannabisul, cel mai consumat drog în România

Cannabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, urmat de noile substanţe psihoactive, cocaină şi LSD, ecstasy, ciupercile halucinogene şi heroina, arată raportul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) privind situaţia drogurilor din România.

Potrivit acestuia, deşi România se numără printre ţările europene cu cel mai scăzut consum de droguri, fiind pentru majoritatea drogurilor sub media europeană, consumul de droguri a crescut de la ultimul studiu realizat în 2013.

„Cannabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, atât în populaţia generală, cât şi în cea şcolară. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal (februarie 2014) şi implementarea măsurilor privind tratamentul ca alternativă la închisoare, a devenit şi drogul principal pentru care se solicită cu preponderenţă asistenţă în sistemul de tratament ambulatoriu.

După o perioadă de declin, sunt semne ale creşterii consumului de noi substanţe psihoactive în rândul populaţiei generale, în special al tinerilor. Totuşi, problemele relaţionate cu acestea sunt în declin, numărul cazurilor admiterilor la tratament sau a urgenţelor datorate consumului de NSP fiind în scădere faţă de anul anterior”, se arată în raport.

Potrivit acestuia, cele mai consumate droguri după cannabis sunt noile substanţe psihoactipe, cocaina şi LSD, ecstasy, ciupercile halucinogene, heriona, amfetamine şi ketamina.

Rezultate studiului arată o creştere a consumului de droguri în România de la ultimul studiu realizat de ANA în 2013, atât cel experimental de droguri ilicite (de la 6,6 la sută la 7,6 la sută), cât şi a consumului recent (de la 2,5 la sută la 4,1 la sută) şi cel actual (de la 1,1 la sută la 1,7 la sută).

Specialiştii spun că o explicaţie pentru această creştere ar fi interesul pentru noile substanţe psihoactive, dar şi evoluţia consumului de cannabis.

De asemenea, România rămâne o ţară de tranzit pentru traficul de droguri, portul Constanţa fiind ruta alternativă preferată de grupările infracţionale pentru introducerea în Europa a cocainei, arată raportul. În acelaşi timp, la nivel naţional s-a dezvoltat interesul pentru cultivarea şi traficarea canabisului.

ANA precizează că în 2016, cantitatea totală de droguri confiscate a crescut de aproximativ cinci ori faţă de 2015 şi de 7,7 ori mai mult faţă de 2014.

„Traficul la nivel naţional este caracterizat, în general, de capturi de cantităţi mici de droguri realizate la nivelul străzii, destinate consumului propriu. Peste 65% din numărul total de capturi reprezintă capturi mai mici de 5 g ceea ce reprezintă 0.043% din cantitatea totală de droguri confiscate şi doar 1,95% din numărul total de capturi reprezintă capturi mai mari de 1kg, ceea ce reprezintă peste 97% din cantitatea de droguri confiscată”, se explică în raport.

Cannabisul rămâne cel mai capturat drog la nivel naţional, iar 52,9 la sută din cantitatea totală de droguri confiscate reprezintă capturi de cannabis. Cantitatea confiscată de plante de canabis reprezintă 48,18 la sută din cantitatea totală de droguri confiscată în cursul anului 2016.

Cele mai multe capturi fiind înregistrate pentru cannabis (iarbă, rezină, fragmente vegetale cu THC şi plante), MDMA, heroină, pirovalerone şi cocaină.

Traficul şi consumul de droguri ca fenomen rămâne concentrat în Capitală şi în judeţele Timiş şi Constanţa.

În 2016, 19 persoane au decedat în urma consumului de droguri, iar la nivel naţional au fost înregistrate 3.060 cazuri de urgenţe medicale în care a fost semnalat consumul cel puţin al unui drog ilicit (consum singular sau în combinaţie).

Din totalul cazurilor de consum de droguri ilicite, în 36 la sută vorba de consum de substanţe psihoactive, în 15,8 la sută dintre cazuri a fost s-a consumat canabis, în 8,2 la sută s-a consumat heroină, metadonă sau opiacee generic, în 2,6 la sută s-au consumat halucinogene, iar în 1,3 la sută – cocaină.

Numărul de urgenţe medicale pentru consumul de droguri a crescut faţă de anii anteriori, în special pentru consumul de canabis, substanţe psihoactive şi heroină.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.