Punct și de la capăt. Vinovat fără vină

A apărut în media informaţia potrivit căreia, în mesajul său de Paşte, preşedintele Iohannis ar fi omis să-i amintească şi pe creştinii evanghelici (baptişti, penticostali etc).

Care, în adevăr, au sărbătorit Paştele – aşa cum o fac dintotdeauna – în aceeaşi zi cu cei despre care discursul preşedintelui a făcut vorbire.

S-a spus că ar fi existat şi reacţii mai mult sau mai puţin explicite, că unii l-ar fi „taxat” cu mai mult sau mai puţină ironie.

Este clar, situaţia cere nişte lămuriri.

Nu de alta, dar, de pildă, în mesajul său de Paşte, Capul Bisericii Catolice face, an de an, referire la toţi credincioşii creştini – fără nici o diferenţă de nuanţă – oriunde ar fi risipiţi ei, în lumea largă.

Ba, li se adresează fiecăruia în limba maternă, străduindu-se să pronunţe cât mai corect cele câteva cuvinte ale urării sale. Pentru simplul motiv că, asumându-ţi un rol de conducător, trebuie să-i ai în vedere pe toţi cei asupra cărora ai fost recunoscut ca atare.

Aşa şi Preşedintele. El, cum spuneam cu ceva vreme în urmă, trebuie să fie preşedinte al tuturor românilor, iar lucrul acesta trebuie să rezulte în mod clar din orice cuvânt, din orice gest, din orice acţiune a sa.

Dar, dacă e să stăm să judecăm, va trebui să acceptăm că preşedintele nu face nimic de capul său. Nici un cuvânt rostit în public, nici o apariţie a sa dincolo de intimitatea biroulului ori a locuinţei în care-şi petrece puţinele ore de viaţă privată, nu pot fi decât rezultatul unor decizii luate în comun.

De preşedinte şi de consultanţii săi. Puşi acolo tocmai cu acest scop: să-l ajute. În aşa fel încât prestaţia lui să fie demnă de standardele dregătoriei pe care tocmai ce o exercită.

Ceea ce, se pare, consultanţii domnului Iohannis omit din ecuaţia programului lor zilnic este esenţa sloganului cu care domnia sa a câştigat alegerile.

Uită că şeful lor a promis că va instaura în România „domnia lucrului bine făcut” şi că ei, acceptând să-i fie ajutoare, trebuie să execute cu asupra măsură. Pentru că munca lor se răsfrînge în mod esenţial asupra modului cum şeful lor este perceput, acasă sau peste hotare, de opinia publică.

Prea multe gafe, opinteli ce depăşesc limitele tracului debutantului, omisiuni sau insistenţe supărătoare cum ar fi interpunerea Facebook-ului între Preşedinte şi români – sunt doar fragmentele vizibile ale unui posibil „raport de activitate” al echipei de consilieri ce-şi caută de lucru în preajma acestuia.

Cel mai mult şi cel mai mult stânjeneşte modul în care este asigurată comunicarea Preşedintelui cu ţara.

Vorbeam, zilele trecute, de mania departamentului condus de o distinsă doamnă jurnalist-scriitor-moderator-purtător de vorbe, de a posta gândurile preşedintelui aproape în exclusivitate pe Facebook.

Acum, iată, o altă „scăpare”, de natură să afecteze, pe bune, sentimentele unei categorii însemnate de cetăţeni ai ţării, oameni care l-au susţinut în campania electorală şi al căror vot a contribuit la victoria din 16 noiembrie anul trecut, uitaţi pur şi simplu din discursul Preşedintelui.

Care discurs, sunt sigur, nu a fost scris, în nici un caz, de acesta ci, garantat, de doamna jurnalist-scriitor-moderator-purtător de vorbe ori de subalternii acesteia.

Asta în respectul adevărului şi din nevoia de a pune lucrurile la locul lor.

Cât despre presupusa reacţie a unor lideri evanghelici – dacă ea a existat cu adevărat – le-aş spune doar atât: învăţătura creştină conţine, pentru noi toţi, un îndemn numai bun de urmat şi în situaţii ca cea de astăzi: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!”. În nici un fel şi pe nimeni.

Nu de alta, dar Mîntuitorul ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii, chiar şi atunci când se întâmplă să ni se greşească.

Sau, mai cu seamă atunci!

Silviu Rațiu

Aprilie, 2015

comentarii