Punct și de la capăt. Nu i-ar fi fost de ajuns

Publicat de actualitati-arad in 13 Jun, 2016 | Parerea ta

sr editChiar de s-ar fi dus la vot şi copiii, tot nu i-ar fi fost de ajuns. Pentru că, în total, să tot fie vreo 15.000 de neoprotestanţi în oraşul Arad.

Atât. Iar în cifra asta i-am inclus şi pe cei ce nu au, încă, drept de vot.

Dacă ar face cineva o socoteală, ar vedea că domnului Falcă i-au trebuit cu ceva mai multe voturi pentru a fi ales, din nou, primar decât suma populaţiei neoprotestante locale.

În aceste condiţii, chiar să fi votat toţi neoprotestanţii – adică şi copiii – în favoarea domniei sale şi tot nu erau de ajuns.

Dar n-au votat. Sunt aproape sigur de lucrul acesta.

În primul rând pentru motivul simplu că mulţi dintre ei nu s-au dus la vot. Ar fi o mare greşeală ca cineva să creadă că „pocăiţii” sunt, cu toţii, „uşi de biserică” şi că nu pot dormi de grija unui vot! Absenteismul nu este o boală ce ar afecta doar reprezentanţii altor culte religioase, să fim bine înţeleşi.

Apoi, după cum o admite şi un apreciat, altminteri, editorialist local, mulţi au votat cu pastorul Caba. Acesta a reuşit să-şi asigure câteva mii de voturi, majoritatea covârşitoare a acestora venind tot de la neoprotestanţi.

O altă parte din neoprotestanţi au votat, surpriză, cu Sebastian Bulumac, om venit, şi el, din mediul neoprotestant!

Mulţi, puţini, au fost destui care să fi votat cu domnia sa, iar lucrul acesta nu a făcut decât să reducă şi mai mult numărul celor care l-au susţinut, la vot, pe domnul Falcă.

Şi uite-aşa, mitul cohortelor disciplinate de neoprotestanţi, mărşăluind către secţiile de votare se cere a fi citit cu ceva mai multă nuanţare. Mai cu seamă de către cei care, din motive nu greu de desluşit, au insinuat în presa locală ideea că realegerea ca primar a domnului Falcă ar fi fost „opera” exclusivă a mediului neoprotestant.

Care mediu neoprotestant ar fi impus în fruntea oraşului un om pe care „ceilalţi”, adică cei aparţinând altor culte religioase, nu prea l-ar mai fi vrut.

Cum ar veni: „pocăiţii ne-au copt-o!” – ar vrea să zică cei cărora nu le prea place de proaspăt realesul primar.

Un alibi prost construit – pe motiv de aritmetică elementară – şi parşiv pe deasupra.

La o adică, noi, „ceilalţi” – care nici măcar nu ne-am dus la vot! – o spun răspicat statisticile – deşi am fi avut o grămadă de alte opţiuni cu care să contracarăm – dacă asta s-ar fi vrut – alternativa Falcă – noi nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne pute. Atitudinea este mai mult decât neamicală şi suprinde prin faptul că Aradul este cunoscut şi apreciat pentru modul extrem de civilizat în care sunt rezolvate chestiunile legate de diferenţele dintre diversele culte religioase.

Suprinde cu atât mai mult cu cât vocile care s-au ridicat pentru a zgândări, fără vreun argument serios, chestiunea „neoprotestanţilor” sunt dintre cele care se revendică în peisajul jurnalistic local ca fiind temperate, urbane şi responsabile.

Şi-atunci, dacă cuiva nu-i place că Gheorghe Falcă a fost reales primar şi de această dată – şi pot fi destui care împărtăşesc acest sentiment – e dreptul lui să se înscrie la cuvânt.

Sunt sigur că nici proaspăt realesul nu se iluzionează că arădenii îl iubesc în proporţie de 100%.

Dar dacă o faci, apoi fă-o în respectul unui minim de logică şi bună credinţă. Cam cât i-ar trebui cuiva care-şi pune semnătura sub un text destinat spaţiului public, pentru a-şi putea privi interlocutorii în ochi, fără să rişte să trebuiască să-şi plece privirea.

Că de roşit obrajii, nu se mai prea poartă prin părţile astea de lume.

Silviu Rațiu

Iunie, 2016

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro
nutritiv.ro

Mai multe din Editoriale

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare