Punct și de la capăt. Nici măcar să ne bucurăm

Publicat de actualitati-arad in 14 Oct, 2015 | Parerea ta

sr editNici măcar să ne bucurăm nu mai ştim. Atât de mult să ne fi sastisit?!

Să mă explic.

Cum-necum, naţionala de fotbal a României a obţinut calificarea pentru turneul final al Campionatului European din 2016. Aşa cum, atenţie, alte echipe cu mult mai multă faimă, nu au reuşit.

Suntem acolo unde, este sigur, Olanda nu va fi! Şi unde, prin jocul rezultatelor, s-ar putea ca nici alte naţionale cu ştaif – vezi Suedia, Danemarca – să nu fie.

Cu toate acestea, încă din seara când am bătut Feroe şi am fi putut să închinăm măcar un pahar cu vin în cinstea victoriei, cele mai multe comentarii au început cu „Ei da, dar…”, însoţite de buze ţuguiate şi „zâmbete” abia mijite pe sub sprâncenele cufundate în adâncuri filosofice.

“Ehe, stai să vezi că…” ori „Da, dar am fi putut şi…”, şi-un şir prelung de pufăieli prelinse din turnurile de fildeş ale milioanelor de „specialişti” în ale fotbalului. Ghibiţi anonimi, cuibăriţi în colţuri de peluză, cu câte un cornet de seminţe-n mână şi cu invectiva pregătită mereu pentru a-i împroşca pe cei douăzeci şi doi de combatanţi care, acolo, pe gazon, îndrăznesc să facă ceva ce ei, “specialiştii” nu ştiu sau nu pot să facă: joacă mingea.

Aşa cum ştiu ei s-o facă: uneori mai bine, alteori mai prost. De ce ne-o fi plăcând, de la o vreme, mai mult înjurătura în loc de-ncurajare?!

Să fim de acord, ţelul – şi angajamentul – participării Naţionalei de fotbal în turneul de calificare a fost acela de a obţine dreptul de a juca în turneul final, alături de alte 23 de echipe, care vor fi fiind acelea. Iar pentru a obţine acest drept, trebuia să ne situăm pe unul din primele două echipe din grupa în care am fost repartizaţi. Nimic mai mult!

Ori Naţionala a făcut întocmai ceea ce şi-a propus. E adevărat, de pe locul doi din grupă. Dar, şi de obţinea locul 1, rezultatul ar fi fost acelaşi: calificarea. Mai mult nu se putea. Cununa de lauri se va da abia la încheierea turneului final. Anul viitor, adică.

Şi-atunci, de ce, oare, să nu ne putem bucura pentru faptul că Iordănescu şi ai săi şi-au îndeplinit obiectivul? Ce ar fi trebuit să facă mai mult pentru ca, până la urmă, să-i întâmpinăm la sosirea acasă cu îmbrăţişări şi felicitări.

Sincere, fără discursuri triumfaliste dar cu recunoaşterea onestă a faptului că, în marea asta tulbure de incertitudini şi tristeţi cotidiene, de minciuni, trădări şi pumni sub coaste, băieţii aceştia s-au ţinut de cuvânt. Şi, în felul acesta, ne-au dat un motiv de bucurie. Atâta cât se poate să fie.

Pentru că, de nu ne mai putem bucura la izbânzi, mici sau mari, pur şi simplu izbânzi, atunci la ce ne-om bucura oare?

Ce ar trebui să ni se întâmple ca să ni se mai deschidă inima într-un zîmbet – cât de mic – de bucurie?

Nu pot să-nchei fără să mai pun o întrebare: cât de departe să fi ajuns, ca popor, de sensurile fireşti ale vieţii, dacă nici o victorie – aşa cum spuneam, atâta cât e !– nu ne mai poate lumina chipurile împietrite?!

Şi când ne vom opri?

Silviu Rațiu

14 octombrie 2015

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Editoriale

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare