Punct și de la capăt. L-au ciuruit?!

Publicat de actualitati-arad in 16 Dec, 2014 | Parerea ta

sr editLa știrile dimineții de 16 decembrie 2014, la Pro FM se discută despre accidentul petrecut recent lângă Constanța.

Un (nou) elicopter prăbușit, au murit niște oameni – un întreg echipaj SMURD, oameni dedicați, pregătiți să smulgă – ei! – alți oameni din ghearele morții, au sfârșit nedrept și ca urmare unui mod nedemn de a acționa al celor care ar fi trebuit să-i salveze.

Sunt redate declarațiile unor martori oculari care au relatat chinurile groaznice în care au murit cei din elicopter, cum au lansat strigăte disperate de ajutor vreme de un sfert de oră, fără să fie cineva care să le poată întinde o mână de ajutor dintre cei care ar fi trebuit să o facă.

Una din victime a fost salvată de o ambarcațiune „civilă” pentru simplul motiv că, ambarcațiunea pompierilor… s-a defectat, iar oamenii au trebuit să tragă la vâsle ca să ajungă acolo unde ajutorul lor depindea, nu de minute și, poate, nici măcar de secunde!

Să ai o ambarcațiune pentru salvarea de vieți omenești și să n-o menții în stare perfectă de funcționare că deh, se poate și așa!! Și-n timpul ăsta, un semen de-al tău să piară și pentru motivul că tu și ai tăi nu ați făcut un lucru elementar dar absolut obligatoriu: să fiți pregătiți pentru orice situație, în așa fel ca să vă faceți datoria.

Aia pe care ați ales s-o faceți, nimic altceva! Să nu uităm, acești băieți nefericiți care au tras la rame, pentru asta sunt plătiți: ca să spună „prezent” atunci când se impune. Adică într-o situație ca cea în care misiunea lor a eșuat. Din vina nu știu cui dar este cert că barca aia nu s-a stricat că i-a venit ei tocmai atunci să o facă!

Dar nu despre asta este vorba.

Este vorba că știrile difuzate pe posturi ne spun că, în contradicție cu ceea ce au declarat martorii oculari – adică, să fim înțeleși, oameni care au asistat nemijlocit la eveniment, care au văzut si au auzit direct tot ce s-a petrecut acolo – domnia sa Gabriel Oprea,vice prim-ministru și, atenție, doctorul Raed Arafat, în calitatea sa de secretar de stat, au ținut să demonstreze cu grafice modul ireproșabil în care ar fi intervenit echipele de salvare sosite la fața locului.

Despre asta este vorba!

Despre faptul că Raed Arafat a fost atât de preocupat de soarta nefericiților care s-au aflat în elicopter încât a avut timp să întocmească… grafice. Ori să pună pe cineva să le facă.

Frumos colorate și încărcate cu cât mai multe date, să-i zăpăcească pe fraierii care vor vrea să afle ce și cum. Și cu care să facă pe avocatul celor care, de bine ce erau pregătiți, au ajuns la locul unde un medic murea din pricina frigului, cu o barcă cu motor, pusă în mișcare de… vâsle!

Ce grafic poate explica moartea unor oameni?!

Și-apoi, să fim serioși, de grafice avea nevoie opinia publică atunci când, în spital, una din victime mai lupta pentru ca să rămână în viață?!

Dar, să nu uităm, domnul Arafat a sosit acolo acompaniindu-l pe vice prim-ministrul Gabriel Oprea. Doi înalți funcționari ai unui guvern ce tocmai cerșea un vot de încredere în Parlament.

Și uite-așa, ajungem la întrebarea care m-a izbit pur și simplu în clipa când am auzit știrea care vorbea despre graficele prezentate de Raed Arafat ca probe că, vezi bine, morții au fost de vină pentru faptul că, deși ele, graficele arătau cât de perfecți au fost cei ce au intervenit acolo, ei, cei din elicopterul prăbușit, și-au arătat lipsa de recunoștnță, murind pur și simplu și, dacă e să ne luăm pe același raționament, în mod absolut inexplicabil.

Cum adică, după graficele lui Raed Arafat, ei, morții, nu ar fi avut voie să moară! Chiar dacă au fost îmbarcați într-o hardughie care, se spune, n-ar mai fi zburat de un an de zile!

Traian Băsescu, plecând de la Cotroceni, ne lasă o sumă de vorbe ce vor intra în folclor și care, în felul acesta, vor dăiunui și după dispariția personajului. Una din ele e cea cu „I-am ciuruit”, cu referire la adversarii săi.

Acum, că am văzut până unde au reușit să-l ducă pe cel ce era, până nu de mult, un erou pozitiv dintr-un film de aventuri, trebuie să îmi pun întrebarea: ”Doctore, nu cumva ăștia te-au ciuruit?”

Unde e omul onest, direct și responsabil care, în atâtea ocazii a avut curajul să pună degetul pe rană și să se confrunte cu Goliath?

Ei da, se pare că s-a lăsat strivit de grafice.

Silviu Rațiu

Decembrie, 2014

P.S. Mărturisesc că, după ce am terminat articolul, am avut o ezitare dacă să-l trimit spre publicare sau nu. Apoi, am văzut pe toate canalele de televiziune un Raed Arafat afectat de postul în care a ajuns și foarte iritat că oamenii îndrăzneau să nu–i accepte explicațiile savante, date cu voce gravă și însoțite de gesturi largi cu mâinile în care ține, mai mult ca sigur, foi acoperite cu… grafice.

Atunci mi-am dat seama că Raed Arafat de azi, nu mai e același cu cel pentru care am fi făcut scut, cu ceva ani în urmă, să-l apărăm de Traian Băsescu.

Raed Arafat de astăzi e unul care a acceptat sau, mai degrabă, căruia i s-a îndesat o pălărie mult prea mare ca să o poată purta. Și uite-așa devine clar: e-adevărat că… l-au ciuruit!

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Editoriale

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare