Punct și de la capăt. Cine plătește?

Publicat de actualitati-arad in 24 Mar, 2016 | Parerea ta

sr editRefuz să cred că în serviciile de informații din țările Europei nu ar exista profesioniști. După cum refuz să cred că printre polițiștii de diverse specialități, activând în Europa, nu ar exista suficienți oameni bine pregătiți și doritori să-și facă meseria.

Una peste alta, este clar că, nici recentele atentate de la Bruxelles – nici cele de la Paris sau din altă parte – nu s-au produs din pricina lipsei de pregătire sau dedicare a oamenilor din cele două instituții.

Și, cu toate acestea, bombele au explodat  – și una să fi fost și tot ar fi fost mult!– oamenii au murit fără să aibă vreo vină, instituții internaționale s-au blocat, întreaga Europă experimentează, de mai multă vreme, o stare persistentă de dezordine și debusolare cu final imprevizibil.

Cum a fost posibil? Cum de s-a putut întâmpla în chiar inima Europei, acolo unde se află, practic, centrul nervos al Uniunii Europene?!

Cutremurător de simplu!

Totul se rezumă la modul cum au ajuns să fie gestionate problemele majore ale continentului și la modul cum își găsesc „rezolvarea” situații de viață cotidiană dar și aspecte de importanță strategică pentru buna funcționare a statelor membre dar și a Uniunii, luată ca structură responsabilă pentru ceea ce s-ar numi „comunitatea europeană”.

Experiențe relevante scot în evidență, în context, un fapt clar, de netăgăduit. Cu foarte puține excepții, în funcții superioare de conducere, cu rol de ultimă decizie, în Europa întreagă au ajuns să semneze „condica de prezență” – și, lucru grav, „ștatele de plată” din ce în ce mai umflate – tot felul de persoane de flagrantă incompetență, cu moralitate dubioasă și capacitate de decizie afectată de „agende”, care mai de care mai afectate de cerința „corectitudinii politice”. Și, ceea ce este deopotrivă grav este că sunt, pe deasupra și… fuduli.

Amănuntul  acesta conferă prestației lor o încărcătură de risc major la adresa stabilității, siguranței, până la urmă, la liniștea cetățeanului de rând al bătrânului continent. Președinți, șefi de guverne, miniștri, tot felul de secretari, consilieri etc., țepeni în lipsa lor de înțelegere a responsabilității pe care o au și gălăgioși nevoie mare atunci când se pune problema de a arunca vina pe oricine altcineva decât pe ei înșiși.

Campioni la insinuări, la șantaj, la manipulări de joasă speță – cam asta constituie arsenalul de mijloace pe care politicieni europeni de toate calibrele le pun în practică atunci când e să-și facă treaba.Vorba vine! Și ce e trist e că, pe zi ce trece, sunt tot mai mulți!

Într-un cuvânt, socotesc că cei ce își arogă rolul de conducători – la diverse nivele și în diverse domenii – ai destinului politic al Europei sunt cei din vina cărora au escaladat atât terorismul cât și, în oglindă, tendințele extremiste de toate culorile și orientările ce au transformat Europa într-un imens butoi cu pulbere, gata oricând să arunce în aer tot ceea ce, milenii de eforturi și suferințe au creat în numele civilizației celei mai avansate din istorie.

Iată, cel mai recent exemplu: unul din cei ce au detonat bombe în Bruxelles, cu două zile în urmă, a fost arestat, anterior, în Turcia, țară care l-a făcut „pachet” și l-a trimis la el acasă, în Belgia, însoțit de un maldăr de informații ce-l prezentau ca fiind un pericol cu grad maxim în domeniul terorismului islamic.

Ce au făcut belgienii? L-au eliberat, că doar este (era?) cetățean belgian și nu puteau să-i cășuneze nici un rău… Fără ca, măcar, să instituie un minim de supraveghere a activității sale.

Un fost membru al serviciilor secrete belgiene a mărturisit, zilele acestea, că liderii politici cărora serviciile le transmiteau date și informații relevante pentru siguranța țării, fie nu le-au luat în seamă, fie și-au manifestat mai mult sau mai puțin explicit nemulțumirea față de faptul că au fost deranjați.

Și de ar fi numai exemplul Belgiei! Dar câte alte situații de incompetență agresivă, chiar nesimțită, nu poate raporta orice om care urmărește cu mintea limpede și responsabilitate ceea ce se întâmplă la nivelul guvernanților de oriunde!?

Iar acum, cine plătește pentru nesăbuința celor instalați comod în fotolii?!

Vă spun eu: prețul a fost plătit de zecile de victime de la Paris, din toamna trecută, de cei peste 30 de inocenți uciși de bombe la Bruxelles, de familiile lor, de prieteni, cunoștințe, până la urmă, de noi, cei care vom ajunge, încetul cu încetul, să ne temem să mai ieșim în stradă, să mai deschidem fereastra, să mai primim pe cineva în casă.

Olanda, țara care asigură președenția Consiliului Europei în această perioadă, a convocat o întrunire de urgență a miniștrilor de interne ai țărilor UE. Să dezbată, să discute. Să melițe timpul care curge inexorabil, tot mai gol de conținut. Tot mai gol de speranța de mai bine.

Cineva ar trebui să le spună că au avut tot timpul din lume pentru a sta la discuții. Că vremea taclalelor a trecut de mult iar dacă ei vor să continue, ar fi bine să o facă pe cont propriu. Lăsându-i pe alții să treacă la fapte.

Pentru că nu mai e loc de palavre sterile, așa cum s-au dovedit toate cele de până acum. Corectitudinea politică „marca Bruxelles” ucide. Și culmea, ea nu-i ucide pe cei ce se bat pe burtă cu ea. Nu! Îi ucide pe cei ce nu merită un astfel de destin, decât în măsura în care cei ajunși, nemeritat, în poziții de decizie au fost propulsați acolo de voturile celor mulți.

De aceea, cred că ar trebui să le adresăm, în modul cel mai hotărât, întrebarea: și totuși, cine plătește!?

Celor de la Bruxelles, dar și celor ce se fac că guvernează în fiecare din statele Europei. Și care nu fac, nici ei, mult mai multă treabă.

Căci nouă ni s-a cam acrit. Pe bune!

Silviu Rațiu

24 martie, 2016

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Editoriale

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare