Punct și de la capăt. Ați mai auzit așa ceva?

Publicat de actualitati-arad in 31 Dec, 2014 | Parerea ta

sr editRăsfoiesc – un fel de a zice – presa on-line: fapt ce devine, pe zi ce trece, unul banal. Mai degrabă afli, acum, ultimele știri de pe „sticlă” decât de la chioșcuri.

Și încă ce știri?!

Ca să vezi și să nu crezi: familia pilotului mort în accidentul de elicopter de pe lacul Siutghiol a fost amendată de Primăria lui Mazăre!

Motivul?

Țineți-vă bine: nu au anunțat decesul în termenul legal. Adică în 48 de ore și, ei da, aici intervine discuția. Pentru că, cei de la Primărie zic, cu frunțile-nguste-ncruntate-ntunecate, ca niște conțopiști bătuți vrednici de toată lauda șefilor lor-cu –nimic-deosebiți – de ei, că acel termen ar începe de la data când omul ar fi murit efectiv.

Când o fi să fie oare, după lege, data aceea, asta e o altă problemă.

Într-o lume normală, chiar și un trecător zgribulit de frigul șuierând pe Faleza Mureșului va ști să îți spună că, din punct de vedere legal, „data decesului” este data consemnată în certificatul constatator eliberat de medicul căruia i-a revenit trista misiune să se pronunțe asupra chestiunii. Care certificat poate fi eliberat în aceeași zi, în a doua sau, cine știe, chiar mai târziu. Situație în care, din punct de vedere legal, mortul nu e… mort.

Asta e legea și mi se pare cât se poate de clară. Cum spuneam, pentru noi, „boborul” de rând. Nu și pentru alde conțopiștii de la starea civilă. Mai ales cei de la Constanța!

Căci uite ce zice Rodica Crăciun, directoarea Serviciului de Evidenţă a Persoanei şi Stare Civilă din Constanţa: „Asta este procedura. Eu nu cred că s-a încălcat legea. 25 de lei a fost amenda, pentru că s-a achitat pe loc”. Curat murdar, coană mare!

În primul rând, doamna directoare minte atunci când spune că amenda „ar fi fost” doar 25 de lei.

Amenda a fost de 50 de lei doar că de plătit s-au plătit doar 25. Pentru că așa zice legea și nu pentru că ar fi vrut mușchii dumneaei.

În al doilea rând, cei de la Primăria Constanța ar fi trebuit, fie să-și ia un alt calendar, fie să mai citească legea.

Dar ei nu, ei nu sunt puși acolo nici să se uite-n calendar – că doar nu-s ei, păcatele mele, acele cornute despre care grăiește înțelepciunea românului – și nici să caute lumină în colecțiile de legi. Ei sunt puși acolo să muncească, nu să gândească, vorba cuiva.

Ia să vedem cum a și devenit treaba.

Accidentul a avut loc în 15 decembrie 2014, înainte de masă, parcă… După ce a fost scos din apele înghețate ale lacului, cadavrul pilotului – în aceeași zi, dacă nu cumva noaptea, după miezul nopții, adică în 16 decembrie, deja.

Certificatul de constatare a decesului a fost eliberat, oricum, în 16 decembrie 2014.Cu alte cuvinte, data când decesul a fost oficializat a fost în 16 decembrie 2014.

De menționat că, fără acel certificat, și de se duceau rudele mortului la Primăriei, în cel mai bun caz ar fi beneficiat de o trimitere elegantă la plimbare. Ceva de genul: „plimbă… mortul…”.

Când credeți că s-au prezentat membri familiei pilotului la Primărie?

N-am să vă țin pe jar și am să vă spun că data a fost cea înscrisă în TOATE calendarele ca fiind 17 decembrie 2014. Dovadă chiar procesul verbal de contravenție, dresat de un vajnic conțopist al sus numitei primării.

Să fim înțeleși, oriunde în lume s-ar fi acceptat că rudele decedatului s-au înscris în termenul generic de 48 de ore, prevăzut de lege.

Numai la Constanța, nu!

Acolo, se pare, funcționarii de la starea civilă sunt plătiți să stea cu cronometrele în mână și să urmărească, rozându-și înfrigurați unghiile, la secundă, sosirea câte unui amărât căruia de altceva nici nu-i arde decât să anunțe – la fix, nici un minut în plus – că tocmai ce i-a murit cineva care s-ar fi putut să-i fie mamă, tată, frate sau mai știu eu ce.

„Ai ajuns în 47 de ore și 57 de secunde, e bine, ai scăpat de amendă. Ai ajuns la ora 48 și un minut? Gata, ia bagă dumneata mâna-n buzunar și scoate banii. Contravenientule! Ei nu, că nu-s mulți, nu te speria. Îți aplicăm noi 50 de lei, dar dacă plătești pe loc un pol și-un pic, uite nici nu-i mare daravela! Hai, ce te-ai apucat să plângi, nu fă nazuri că deh, asta e procedura!…”.

Ca și cum n-ar fi fost de ajuns moartea năprasnică a sărmanului pilot – cu bunele și relele din viața lui – conțopiștii păstoriți de hilarul primar de Constanța au ținut, zeloși nevoie mare, să mai pună de-o lopată de rușine pe obrazul unei administrații despre care, de n-ar fi monstruoasă, ar binemerita să fie înfiptă-n vârful peniței unuia ca și Conu Caragiale.

Dar să-i mai ardă cuiva de râs într-o țară în care birocrația ucide și o face cu premeditare, cu sângele rece al celui care muncește și nu gândește, mi se pare cam (prea) mult.

O birocrație care omoară oameni, omoară parcuri, omoară orașe, străzi, alei, tocând bani aiurea, omoară vise și, cel mai rău, omoară speranța oamenilor că ar putea trăi mai bine. Mai curat, mai liniștit, mai civilizat.

Mai ca oamenii!

Silviu Rațiu

30 Decembrie, 2014

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Editoriale

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare