PSD Arad anunță: Proiecte de anvergură pentru comuna Vladimirescu

Publicat de actualitati-arad in 30 Jun, 2016 | Parerea ta

Durus-Kempf 30 iunie 2016Consilierul judeţean Daniel Duruş a făcut astăzi, alături de preşedintele PSD Vladimirescu, Francisc Kempf, o scurtă analiză şi trecere în revistă a raporturilor de forţă din Consiliul local Vladimirescu.

Fostul candidat la fotoliul de primar al localităţii a vorbit de asemenea despre conturarea şi punerea în practică a proiectelor ambiţioase pe care şi-a fundamentat discursul în campania electorală.

„În calitate de coordonator al organizaţiei din Vladimirescu şi cunoscător al realităţilor din comună am încredere că Francisc Kempf va reuşi să impună împreună cu echipa de consilieri locali, proiectele de anvergură şi să determine îmbunătăţirea calităţii lucrărilor şi transparenţa necesară în ceea ce priveşte banii publici.

Pe de altă parte constatăm cu regret că în ciuda faptului că PSD are o înţelegere la nivel naţional cu ALDE în ceea ce priveşte politica de alianţe în teritoriu, consilierul local Dorel Horga (ALDE) şi-a încălcat cuvântul şi face jocul PNL în Consiliul local Vladimirescu.

Sigur că s-a discutat cu domnul Ionel Ciupe, preşedintele ALDE Arad pentru că au existat suspiciuni şi în trecut cu privire la atitudinea lui Dorel Horga.PSD Arad a fost şi este un partener de alianţă corect şi principial şi bineînţeles că pretindem reciprocitate”, afirmă consilierul judeţean PSD Daniel Duruş.

„Chiar dacă nu am câştigat fotoliul de primar deşi am fost foarte aproape, voi încerca din poziţia de consilier local să dau curs unor proiecte în care cred şi care sunt extrem de importante pentru comunitatea locală.

Pornesc încă de la început prin a susţine că înfiinţarea unui departament pentru fonduri europene deschide o serie de perspective pentru Vladimirescu în ceea ce priveşte finanţarea unor lucrări importante pe bani europeni.

O altă prioritate ar fi crearea unei Zone Industriale în vederea generării de locuri de muncă și suplimentarea resurselor bugetare ale comunei.

Nu în ultimul rând insist că realizarea unei centuri ocolitoare pentru scoaterea traficului de pe DN7 în afara localității și amenajarea unei zone de agrement în Pădurea Vladimirescu reprezintă obiective vitale pentru modernizarea localităţii”, spune preşedintele PSD Vladimirescu, Francisc Kempf.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare