Protocol pentru includerea Aradului în programul „Orașe Europene“

Publicat de actualitati-arad in 18 Jul, 2016 | Parerea ta

IMG_5272GALERIE FOTO Aradul a fost inclus în programul „Orașe Europene“, un proiect dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Culturală Europeană a Culturii în 2021.

Protocolul privind participarea Aradului la programul „Orașe Europene“ a fost semnat, luni, de Ministrul Culturii, Corina Șuteu, și primarul Gheorghe Falcă.

Documentul a fost semnat la Cinematograful „Arta“ din Arad, în prezența unor reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, directori ale unor instituții publice, cadre didactice universitare și ai bisericilor.

Cu ocazia semnării protocolului, ministrul Culturii, Corina Șuteu, a precizat că acesta conţine o înţelegere prin care „Ministerul va patrona şi va susţine manifestări culturale de anvergură europeană şi de importanţă naţională“.

„Programul «Oraşe Europene» e născut din ideea că, în sfârşit, oraşele din România au înţeles că strategia culturală este o strategie de dezvoltare socială, economică, o strategie de dezoltare durabilă. Şi, asta este o idee care la nivel global a început să pătrundă foarte tare în conceptele instituţiilor europene mai ales după anii 2000. Chiar dacă nu a intrat pe lista scurtă a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, părerea mea este că Aradul a evoluat în ultimii ani din punct de vedere al strategiei culturale cu totul şi cu totul remarcabil. (…) Protocolul semnat astăzi este cadru care stabileşte o colaborare pe următorii zece ani între Minister şi Primăria din Arad, într-un cadru general, care se numeşte «Oraşe Europene». El conţine o înţelegere între Minister şi oraşul Arad, prin care Ministerul va patrona şi va susţine manifestări culturale de anvergură europeană şi de importanţă naţională, va susţine iniţiativele Aradului, pe care cei de aici doresc să vină şi să le prezinte în Bucureşti. (…) Pentru mine, ca ministru, este încă odată o bucurie şi în acelaşi timp un lucru natural că primul acord între Ministerul Culturii şi un oraş din România, în marele program «Oraşe Europene» îl semnăm cu Aradul“, a spus Corina Șuteu.

Ministrul a explicat și conținutul acestui program. „Acest program presupune că noi, ca Minister, care suntem un arhitect a ceea ce se întâmplă în cultură, în ţară, încercăm să dinamizăm şi să relansăm relaţia concretă cu oraşele din ţară. Am început cu acele oraşe care au dezvoltat strategii culturale, şi vom continua, probabil, dacă acest program va avea succes.

Parteneriatul se declină în câteva linii principale. Una dintre ele este o linie a dezvoltării unor evenimente care sunt sub patronajul Ministerului, dar care au o valoare europeană şi o valoare locală. A doua linie de dezvoltare este cea a formării profesionale, nu numai în management cultural, ci şi în curatoriat şi programare de evenimente culturale. Nu e chiar aşa de simplu să faci un festival, el trebuie să aibă un sens, trebuie să se adreseze atât unui public instituţionalizat şi care e obişnuit cu instituţii de cultură, ca Teatrul, Filarmonica, dar şi zonelor emergente, grupurilor de teatru independente, hub-urilor care au început să apară peste tot în România.

O a treia dimensiune a acestui protocol este legată de revitalizarea unui cinematograf de artă. Cinematografia este una dintre priorităţile mandatului meu, scurt, intens, dar, să sperăm cu rezultate. Sperăm ca prin revitalizarea acestor cinematografe care vor avea în program, filme europene şi filme de artă, să reuşim să relansăm un interes al publicului din oraşe pentru această experienţă care este cinematograful, care nu se petrece doar în mall, el se petrece în acele spaţii în care ne întâlnim, vedem un film, medităm asupra lui, ne bucurăm că suntem împreună“, a spus ministrul Culturii.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus, că semnarea acestui protocol cu Ministerul Culturii confirmă că „parcursul pe care l-a avut Aradul în cadidatura pentru Capitală Culturală Europeană a fost un parcurs pozitiv şi Ministerul a apreciat cele zece oraşe care nu s-au calificat pe lista scurtă şi a dorit să continuăm investiţia în cultură, să sprijine eforturile municpalităţii“.

„Prin semnarea acestui acord, noi ne-am obligat să prezentăm Ministerului mai multe acţiuni culturale, la care Ministerul să devină partener, iar unele chiar să primească susţinere financiară, dar şi să promovăm unele acţiuni cu ajutorul ministerului. Vom continua să depunem proiecte care să fie finanţate în anul 2017. Astăzi, suntem câştigători, pentru că semnăm un acord şi primim o recunoaştere, pentru că am înţeles ce înseamnă să investim în cultură. Ziua de astăzi confirmă că noi am fost curajoşi în urmă cu câţiva ani când ne-am asumat candidatura pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Nu multe oraşe au avut acest curaj pentru că ştiam toţi că o să existe un singur câştigător. Şi, totuşi, putem spune că sunt mai mulţi câştigători. Semnarea acordului de astăzi confirmă că Aradul este un oraş câştigător“, a spus Gheorghe Falcă.

Primarul a mai afirmat că misiunea administrației locale este să ţină ritmul. „Municipiul va fi cel care va pune la dispoziţie banii, strategia, iar oraşul trebuie să crească în energie, în proiecte, în vizibilitate“, a mai spus primarul municipiului Arad.

Programul „Orașe Europene“ a fost lansat de Ministerul Culturii. Alături de Arad, în program au mai fost incluse orașele Alba Iulia, Bacău, Brăila, Braşov, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Târgu Mureş.

„Oraşe Europene” reprezintă un program de susţinere adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraş.

text&foto: actualitati-arad.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare