Protestele președintelui Mișcării Populare Arad

Publicat de actualitati-arad in 25 Oct, 2015 | Parerea ta

comunicat presaFlorin Remețan, președintele județean al Mișcării Populare, a protestat față de faptul că anul acesta, partidele politice nu au fost incluse în programul oficial al sărbătoririi Zilei Armartei Române, la care a luat parte și președintele Klaus Iohannis.

„Protestăm ferm asupra acestui mod de a înțelege sărbătorirea unei zile de mare însemnătate pentru români, Ziua Armatei. Este pentru prima dată când din programul oficial au fost excluse partidele politice.

Am fi dorit și noi să ne exprimăm omagiul față de jertfa eroilor neamului, ostașii români, cărora le datorăm faptul că suntem astăzi o națiune liberă, puternică și respectată în lume”, a declarat Florin Remețan.

Președintele MP a mai declarat că anul acesta, pentru prima dată, ostașii români au fost comemorați în Rusia unde, la Volvograd, a fost inaugurat chiar un cimitir dedicat eroilor români.

„Până și în Rusia memoria ostașilor noștri martiri este respectată, în timp ce la noi în țară, la Arad, nouă ni se interzice acest lucru”, a mai declarat liderul județean al Mișcării Populare.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Mișcarea Populară Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare