Proteste la Arad: „Părinţi, elevi şi profesori, împreună pentru educaţie“

Publicat de actualitati-arad in 25 May, 2016 | Parerea ta

eleviCâteva mii de elevi şi câteva sute de cadre didactice din peste 30 de şcoli din municipiul şi judeţul Arad au ieşit, miercuri, în timpul pauzei mari, în curţile şcolilor pentru a protesta faţă de subfinanţarea sistemului, iar în unele unităţi de educaţie clopoţelul a sunat continuu.

Decizia protestului comun a fost luată în urmă cu câteva zile, la o întâlnire a profesorilor cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor.

„Ca urmare a întâlnirii avute de reprezentanţii federaţiilor sindicale cu reprezentanţii elevillor şi ai părinţilor de vineri, elevii au venit cu propunerea ca miercuri şi vineri să protesteze prin a ieşi toţi în curtea şcolii, în perioda pauzei mari, iar clopoţelul să sune continuu.

Elevii au solicitat şi colegilor, profesorilor şi salariaţilor din unităţi să le fie alături, manifestând nemulţumirea faţă de subfinanţarea sistemului educaţional din România“, a declarat, pentru Mediafax, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, profesorul Dănuţ Ienăşescu.

În unele clase, pe table a apărut mesajul: “Părinţi, elevi şi profesori, împreună pentru educaţie”.

Un nou protest de acest fel va avea loc în cursul zilei de vineri, ca preambul la marşul anunţat de cadrele didactice pe data de 1 iunie, la Bucureşti.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare