Propuneri de modificare a organizării alegerilor

Publicat de actualitati-arad in 06 Sep, 2017 | Parerea ta

Raportul Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 recomandă modificarea legislaţiei electorale, printre propuneri fiind şi renunţarea la telefoanele şi terminalele de verificare a actelor de indentitate, puse la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

În raport, sunt menţionate o serie de deficienţe în desfăşurarea procesului electoral la alegerile prezidenţiale, deficienţe care trebuie corectate pentru ca ele să nu repete şi alte scrutinuri. În consecinţă, comisia consideră că este necesară modificarea legislaţiei electorale şi propune o serie de schimbări faţă de prevederile legale actuale.

Printre acestea, se află judecarea cu rapiditate a contestaţiilor depuse împotriva actelor birourilor electorale în termene, înainte de încetarea activităţii acestor birouri şi completarea Registrului electoral cu intenţia alegătorilor de a se prezenta la un anume scrutin astfel încât să se facă o estimare corectă a numărului de secţii de votare necesare şi a suportului material de care au nevoie.

O altă propunere este ”îmbunătăţirea parametrilor softului de date utilizat de către Biroul Electoral Central în cadrul desfăşurării procesului electoral privind alegerea Preşedintelui României atât la nivel naţional cât şi în diaspora, astfel încât acesta să elimine posibilitatea exercitării votului multiplu, printr-un program de scanare a oricărui document necesar în exercitarea dreptului la vot, în toate secţiile de votare din ţară şi străinătate”.

În paralel, se cere renunţarea la telefoanele mobile şi la terminalele puse la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în procesul electoral.

Apoi este propusă introducerea unui program de centralizare electronică a procesului de votare care să cuprindă pe lângă numele persoanei care votează/CNP/ şi ora la care a votat şi ”asigurarea unei transparenţe totale prin monitorizare audio-video a Secţiilor de votare în ţară şi străinătate, atât în etapa desfăşurării votării, cât şi în etapa numărării buletinelor de vot şi întocmirii/semnării proceselor verbale”.

De asemenea, preşedinţilor secţiilor de votare şi locţiitorii acestora li se cere să nu fi făcut parte din niciun partid politic în ultimii doi ani care au precedat scrutinul.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare