Proiectul „Leaders!” a ajuns la ultima etapă

Publicat de actualitati-arad in 08 Sep, 2015 | Parerea ta

DSC_0231Proiectul ”Leaders!”, finanțat prin programul Erasmus + și implementat de Asociaţia Oghma, a ajuns la ultima etapă.

Ultimul grup de voluntari a ajuns în România în data de 2 septembrie 2015, fiind cazați la Parcul Natural Lunca Mureșului, unde își vor desfășura o parte  din activități.

În urma activității de cunoaștere și consolidare a grupului, voluntarii din România, Turcia și Slovacia vor desfășura activități de teatru și o serie de activități ecologice la Parcul Natural Lunca Mureșului, iar spre final vizite educative la instituțiile de artă și cultură din Arad.

Pe parcursul celor 12 zile de implementare a proiectului se vor desfășura o serie de jocuri specifice programului Erasmus+ cum ar fi: Energizer, „Catch it!”, Frisbee, Abigaile, Picnic pe pătură, „Terenul minat”, Debriefing Arad City Game,  Treasure Hunt/ Arad City Game, etc.

În prima perioadă a stagiului se va prezenta programul Erasmus+, însemnătatea acestuia pentru tineri, precum și importanța pe termen lung a certificatului Youthpass în Uniunea Europeană.

Proiectul este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Asociaţia Oghma. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare