Proiect PNL: Pedeapsa privativă de libertate, executată sâmbăta şi duminica

Publicat de actualitati-arad in 05 Mar, 2017 | Parerea ta

Mai mulţi senatori PNL au depus, la Senat, o propunere legislativă privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate care prevede efectuarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţară electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, precum şi în zilele de sâmbătă şi duminică.

Aceste reglementări nu se aplică celor care au comis infracţiuni prin violenţă, infracţiuni de corupţie şi recidiviştilor.

Potrivit iniţiativei, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertare sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecător, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Astfel, „măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate, cu supraveghere prin brăţară electronică”.

Această măsura se poate aplica doar pentru condamnarea la pedeapsă de până la 3 ani de închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.

De asemenea, măsura nu se poate aplica pentu condamnările privative de libertate aplicate pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de serviciu, pentru infracţiuni de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, cât şi persoanelor aflate în stare de recidivă.

Propunerea legislativă mai prevede că măsura alternativă de executare fracţionată a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei în regim deschis de detenţie numai în zilele de sâmbătă şi duminică şi numai într-un centru de detenţie special înfiinţat în acest scop.

În ceea ce priveşte măsura alternativă de executare în echivalent a unei pedepse privative de libertate, aceasta constă în executarea pedepsei prin prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii şi echivalarea acestora zilelor de executat în regim de detenţie. Echivalarea se realizează prin raportul de două zile de muncă în folosul comunităţii la o zi de detenţie. De asemenea, munca se prestează la unitatea sau unităţile desemnate de judecător în regim de 8 ore/zi, indiferent de intervalul orar.

La art. 6, alineatul 1, al propunerii legislative este prevăzut faptul că măsura alternativă de executare în regim mixt a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei prin prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii în echivalent şi de executare a pedepsei în regim deschis de detenţie numai în centrul special înfiinţat pentru executarea măsurilor alternative.

Ultimele trei măsuri se pot aplica pentru condamnarea la pedeapsă de până la patru ani de închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.

De asemenea, măsurile nu se pot aplica pentru condamnările privative de libertate aplicate pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de serviciu, pentru infracţiuni de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, cât şi persoanelor aflate în stare de recidivă.

Potrivit expunerii de motive, „situaţia din sistemul penitenciar românesc este considerată inacceptabilă de CEDO, iar România riscă adoptarea unei decizii pilot de condamnare pentru rele tratamente aplicate persoanelor care execută o pedepasă privativă de libertate”.

„Măsurile alternative neprivative de libertate sunt rar utilizate în activitatea judiciară românească. Pentru a evita aplicarea sancţiunilor CEDO considerăm că este de datoria legiuitorului să adopte norme care să ofere judecătorului posibilitatea de a înlocui o pedeapsă în regim privativ de libertate cu măsuri alternative credibile care realizează mai bine scopul reeducării, al reinserţiei sociale, dar şi al prevenirii recidivei”, susţin iniţiatorii.

Liberalii mai precizează că adoptarea unor măsuri alternative de executare a pedepsei conduce la „asigurarea şi garantarea respectării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate”.

„Măsurile propuse sunt adecvate cadrului european în această materie şi au fost alese după analiza cadrului legislativ în domeniu al statelor membre ale UE, în special al Cehiei, Italiei, Olandei şi Belgiei”, arată iniţiatorii.

Măsurile pe care le propune iniţiativa legislativă sunt: „executarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţară electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică, executarea pedepsei în regim mixt de zile de muncă în folosul comunităţii, combinat cu zile de detenţie sâmbătă şi duminică”.

Senatorii PNL care au semnat iniţiativa mai precizează că pentru aplicarea reglementării este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probaţiune, astfel încât acesta să ajungă la 5.000 de inspectori de probaţiune şi la implicarea comunităţilor locale în asigurarea condiţiilor pentru executarea măsurilor alternative.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare