Proiect. O nouă sărbătoare naţională în România: Ziua Prefectului

Publicat de actualitati-arad in 01 Oct, 2017 | Parerea ta

Nouă parlamentari din PSD, PNL și ALDE, dintre care şapte sunt foşti prefecţi, au depus la Senat o propunere legislativă prin care doresc instituirea zilei de 2 aprilie drept Ziua Institutiei Prefectului din Romania.

Ziua Instituţiei Prefectului din România ar urma să fie „marcată de autoritățile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor institiţiei Prefectului la dezvoltarea ţării noastre din punct de vedere economic, cultural şi social“, se arată în proiectul de lege.

În acest scop, potrivit articolului 3 al proiectului de lege, „autoritățile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic“ desfășurarea sărbătorii, „în limita fondurilor disponibile“.

Mai mult, ultimul articol al propunerii acordă Televiziunii Române si Radioului public posibilitatea de a difuza „emisiuni cultural“ dedicate acestei zile.

Ziua Prefectului ar trebui sărbătorită în fiecare an pe 2 aprilie, pentru că la acea dată a fost înfiinţată, acum 153 de ani, această funcţie.

Propunerea de lege a fost depusă la Senat şi va fi dezbătută în procedură de urgenţă.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare