Profesor de sport, implicat în trafic ilegal de mașini de lux

Publicat de actualitati-arad in 18 Feb, 2013 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAȘapte persoane au fost arestate preventiv în urma unor descinderi la presupuşi membri ai unei grupări care închiria maşini din ţări ale UE şi le vindea dezmembrate în România, prejudiciul fiind de peste 250.000 de euro.

Anchetatorii au prezentat, luni, modul în care s-a reușit destructurarea rețelei, din care făcea parte și un profesor de sport.

Astfel, oamenii legii au stabilit că, în cursul anilor 2012-2013,  18 persoane, din Arad, Deva şi Oradea au închiriat din mai multe state europene (Cehia, Polonia, Austria, Germania, Slovenia, Spania şi Italia), prin intermediul unor cetăţeni italieni, 18 autovehicule de lux, pe care ulterior le-au dezmembrat şi vândut pe subansamble unor cetăţeni români sau firme de dezmembrări.

Polițiștii au spus luni că unul dintre inculpaţi este profesor de sport, iar unul dintre hobby-urile lui este electronica autovehiculelor. Profesorul se ocupa de demontarea sistemelor GPS şi a sistemelor electronice de supraveghere a mașinilor.

„Nu ne-am aşteptat la persoana în cauză să fie implicată în aşa ceva. Chiar îl cunoşteam majoritatea dintre noi. Fiind antrenor de judo, elevii lui au luat medalii la o competiţie, anul trecut“, a spus unul dintre polițiști.

Membrii rețelei foloseau și un limbaj codificat. „Aveau un limbaj plastic, codificat. La ultimul autoturism, unul dintre membrii grupării l-a întrebat pe cel care era în Polonia: «Ce ai găsit?», iar răspunsul a fost: «Am găsit o insignă de combinezon», adică un Opel Insignia combi”, a spus Dan Ilarie, procuror șef DIICOT Arad.

În  cursul zilei de sâmbătă  au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare şi au fost puse în executare 15 mandate de aducere. Cu această ocazie au fost ridicate 5 autovehicule, mai multe sume de bani şi documente aparţinând autovehiculelor închiriate din străinătate.

Pentru cei 6 cetăţeni  italieni suspectaţi de implicare în acest caz, urmează să fie emise mandate europene de arestare, aceştia fiind plecaţi din ţară.

Șapte persoane din această grupare au fost reţinute şi au fost prezentate magistraţilor, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional şi înşelăciune cu consecinţe deosebit e grave în formă continuată.

Prejudiciul estimat prin săvârşirea acestor infracţiuni este de 250.000 de euro.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare