Primarul Falcă, implicat într-un accident de circulație

Publicat de actualitati-arad in 18 Dec, 2014 | Parerea ta

falca accidentGALERIE FOTO Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost implicat, joi, în jurul orei 16.00, într-un accident de circulație, pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, soldat fără victime, dar cu avarii la trei autoturisme.

Gheorghe Falcă se afla la bordul unui VW Tiguan și circula dinspre UTA spre ieșirea din municipiu. În zona Fortuna, înainte de o trecere de pietoni, o femeie care conducea un VW Golf a efectuat o manevră neinspirată pentru a depăși mașina primarului.

Pentru a evita impactul cu VW Golf, Falcă a tras de volan, iar mașina condusă de el a lovit un taximetru, care circula, regulamentar, pe banda paralelă.

În urma impactului, taximetrul, în care se aflau doi pasageri, a fost proiectat aproape în întregime în afara părții carosabile, pe spațiul verde de lângă liniile de tramvai.

În urma coliziunilor nu a fost rănită nici o persoană, însă mașinile au fost avariate.

Primarul Falcă nu a mai putut să-și continue drumul cu VW Tiguan, mașina având roata din dreapta spate ruptă.

„Sunt bine. Nu am păţit nimic. Maşina e puţin avariată, dar fierul se repară. Bine că nu a păţit nimeni nimic”, a spus primarul Gheorghe Falcă, imediat după producerea accidentului.

Mai multe persoane care s-au adunat la locul accidentului s-au oferit să-l transporte pe primar, însă a acesta a refuzat.

Falcă a fost preluat de un angajat al Primăriei, iar VW Tiguan a fost luat de o firmă de tractări auto pentru a fi dus la service.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare